Jurnalul.ro Ştiri Politică Violeta Alexandru: O nouă dovadă că „reforma” Ciolacu e praf în ochi-reorganizarea MIPE, 0 economii

Violeta Alexandru: O nouă dovadă că „reforma” Ciolacu e praf în ochi-reorganizarea MIPE, 0 economii

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se reorganizează fără să fie făcută, însă, vreo economie la bugetul de stat, arată Violeta Alexandru, deputată USR și fost ministru al Muncii.

„Guvernul Ciolacu-Ciucă-Iohannis dovedește, zi de zi, că nu dorește să facă nicio reformă reală a statului, chiar dacă asta înseamnă pierderea a tot mai mulți bani europeni și adâncirea deficitului susținut cu greu, prin taxe mărite, de românii de rând. Cel mai recent exemplu vine dinspre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care se reorganizează fără să fie făcută, însă, vreo economie la bugetul de stat, arată Violeta Alexandru, deputată USR și fost ministru al Muncii. În plus, angajații MIPE rămân cu sporurile intacte, inclusiv cu stimulentul de 50% pentru derularea de proiecte din fonduri europene, deși numai de performanță în absorbția banilor europeni nu se poate vorbi în guvernarea PSD-PNL. Guvernul Ciolacu a aprobat, prin HG 1.270 din 16 octombrie 2024, reorganizarea unor direcții din cadrul MIPE, chipurile ca să rezolve deficitul excesiv și să mențină stabilitatea macroeconomică”, potrivit unui comunicat USR.

Potrivit notei de fundamentare care însoțește HG-ul, se arată în comunicat, „măsura de reorganizare a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene conduce la limitarea și diminuarea cheltuielilor bugetare, având ca rezultat scăderea costurilor finanțării deficitului bugetar cu privire la cheltuielile aferente atât a drepturilor salariale cât și a contribuțiilor aferente cheltuielilor de personal”.

Deputata USR Violeta Alexandru afirmă că „reorganizarea” semnată de Marcel Ciolacu „nu doar că nu a tăiat din stimulentele oferite angajaților MIPE, dar a rezolvat

„Atât de bine s-au ocupat de PNRR încât România riscă să piardă 1,1 miliarde de euro! Guvernul PSD-PNL este un guvern care vrea răul României atâta vreme cât ține țara aceasta nedezvoltată în lipsa banilor europeni. Această bătaie de joc trebuie să înceteze! Zona fondurilor europene este prima care poate începe folosirea de indicatori de performanță în administrație. Salariile corelate cu munca și performanța reprezintă o obligație pe care USR a introdus-o în reforma salarizării din PNRR. Această reformă trebuia să fie făcută încă de la mijlocul anului trecut. Vom trage tare ca să recuperăm. Se poate face, dar nu cu ei, ci cu un guvern corect, reformator”, afirmă Violeta Alexandru.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Violeta Alexandru mipe reorganizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri