Jurnalul.ro Ştiri Social Violeta Alexandru, proiect de act normativ care vizează șomajul tehnic pentru bugetari

Violeta Alexandru, proiect de act normativ care vizează șomajul tehnic pentru bugetari

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook, un proiect de act normativ care vizează șomajul tehnic în rândul bugetarilor.

”Trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat. Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încetate, am cel mai clar semnal. Se vede tendința de a se rămâne acasă. Este și o perioadă în care autoritățile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenție.

În fața acestei realități, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public. Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituții, autorități, companii publice, regii cu capital de stat care să le asigure funcționalitatea pe durata stării de urgență dar care să țină cont și de dorința evidentă a multor angajați de a rămâne la domiciliu și, binențeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă și plată. “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază.

Este o propunere asumată. După consultări, inclusiv cu autorități locale și după evaluări. Da, după toate acestea și după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată.

Pentru corectitudine.”, a scris Violeta Alexandru.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri