La acest ultim termen al procesului, avocata lui Vişinescu, Sorina Dumitrescu, a solicitat judecătorilor ca acesta să fie supus unei expertize psihiatrice, deoarece suferă de Alzheimer şi demenţă.
Judecătorii au respins această solicitare pe motiv că nu există nicio dovadă sau document care să ateste că Vişinescu nu avea discernământ pe vremea când conducea Penitenciarul Râmnicu Sărat.
În continuare, avocata a invocat faptul că instanţa ar trebui să ţină cont de condiţiile în care se afla România în anii '60, fiind sub ocupaţie sovietică, iar un comandant de penitenciar se supunea ordinelor superiorilor săi din cadrul Ministerului de Interne sau de la Securitate.
Ea a susţinut că deţinuţii de la Râmnicu Sărat au murit deoarece au fost aduşi în stare de epuizare de la alte penitenciare, cum ar fi cel de la Aiud, unde exista un regim de detenţie mai dur. Mai mult, Vişinescu nu a făcut decât să respecte regulamentele în vigoare şi chiar a fost sancţionat de superiorii săi atunci când a acceptat ca deţinuţii să primească vizite şi pachete de acasă.
"La Revoluţia de la 1907 au fost ucişi 11.000 de oameni şi nu şi-a mai pus nimeni problema unei crime împotriva umanităţii. Vişinescu a fost instigat de superiorii săi de la Ministerul de Interne. Există o declaraţie a lui Corneliu Coposu în care spune că cei de la Securitate l-au bătut şi torturat", a declarat Sorina Dumitrescu. Ea consideră că pedeapsa de 20 de ani aplicată lui Vişinescu este prea mare şi a cerut să nu fie degradat militar.
În plus, avocata a cerut ca în cazul lui Vişinescu să se aplice prevederile Codului penal din 1936 de pe vremea regelui Carol al II-lea, situaţie în care faptele s-au prescris.
În replică, preşedintele completului de judecată, Iulian Dragomir, i-a spus avocatei că la procesul de la Nurnberg s-a stabilit faptul că, dacă un subaltern execută un ordin nelegal al unui superior, el nu este scutit de răspundere penală. "Îl descrieţi ca pe un erou", i-a mai spus judecătorul.
De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a cerut menţinerea condamnării de 20 de ani, susţinând că această perioadă lungă de detenţie poate îl va determina pe Vişinescu să scrie o carte în care să îşi ceară iertare deţinuţilor care au suferit în penitenciar. "Oricum nu cred că va sta mai mult de 10 ani în închisoare. Dacă ar fi fost condamnat mai demult, probabil ar fi primit detenţie pe viaţă", a mai spus procurorul.
Alexandru Vişinescu a refuzat să dea o declaraţie în sala de judecată şi nici nu a dorit să depună o depoziţie scrisă, pe motiv că nu poate deoarece este bolnav.
Totuşi, în ultimul său cuvânt, Vişinescu le-a spus judecătorilor, folosind fraze incoerente, că nu vrea să facă "scamatorii", că el a fost înfiat şi toată viaţa a fost slugă, până în momentul în care a devenit militar, iar deţinuţii de la Râmnicu Sărat au primit îngrijire medicală, dar au murit din cauza "vârstei".
Pe 24 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Alexandru Vişinescu la 20 de ani de închisoare şi degradarea militară pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Tot atunci, instanţa a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia - 50.000 euro, Elena Iacob - 100.000 euro şi Anca Cernea - 150.000 euro.
Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.
Procurorii susţin că, în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.
Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.
Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.
Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.
"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", susţin procurorii.
Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu.