Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Popescu Piedone și-a lansat candidatura din partea PUSL la Primăria Sectorului 5, în fața a sute de oameni

Vlad Popescu Piedone și-a lansat candidatura din partea PUSL la Primăria Sectorului 5, în fața a sute de oameni

de Redacția Jurnalul    |   

După obținerea a 632.000 de vizualizări și peste 48.000 de like-uri pe rețelele de socializare, după vizitele personale în mai multe cartiere, deputatul PUSL Vlad Popescu Piedone și-a anunțat candidatura la Primăria Sectorului 5.

Evenimentul s-a desfășurat în fața a sute de membri și simpatizanți ai PUSL, noul sediu al organizației Sectorului 5, din Șos. Alexandriei nr. 102, dovedindu-se neîncăpător.

Pentru Vlad Popescu Piedone campania electorală a început cu promisiunea către locuitorii Sectorului 5, că le va fi mereu aproape, atent la nevoile și problemele cu care aceștia se confruntă.

„Începând de astăzi, cetățenii pot veni aici pentru a sta de vorbă despre problemele cu care se confruntă. Vă asigur că atât eu, cât și colegii mei din organizație vom face tot ce este posibil pentru a le soluționa, pentru că nouă ne pasă de Sectorul 5. Fapte, nu vorbe! De acum suntem împreună pentru a continua lupta începută de tatăl meu pentru schimbarea în bine a sectorului! (…) Este o onoare pentru mine să am susținerea dumneavoastră, dar în același timp este o mare responsabilitate. Avem multe probleme de rezolvat și multe proiecte de realizat.”, a transmis Vlad Popescu Piedone.

           

Subiecte în articol: Vlad Popescu Piedone pusl
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri