Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski, așteptat în Marea Britanie pentru o întâlnire cu liderii europeni

Zelenski, așteptat în Marea Britanie pentru o întâlnire cu liderii europeni

de Redacția Jurnalul    |   

Volodimir Zelenski este așteptat în Marea Britanie săptămâna viitoare pentru a se adresa liderilor europeni, care se reunesc pentru a discuta despre Ucraina, securitatea europeană și democrație, scrie The Guardian.

Președintele Ucrainei va efectua, de asemenea, prima sa vizită în Irlanda, țară care este de așteptat să ofere mai mult sprijin eforturilor Ucrainei de a repatria aproximativ 20 000 de copii, care au fost relocați forțat în Rusia și Belarus.

Președintele ucrainean s-a întâlnit cu Keir Starmer săptămâna trecută la summitul NATO de la Washington, dar aceasta ar fi prima sa ocazie de a se întâlni cu o delegație mai largă a guvernului de la Londra, care va fi dornică să reitereze sprijinul continuu al Marii Britanii.

Conferința de joi este cea de-a patra reuniune a Comunității Politice Europene, lansată după invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022.

La conferință sunt invitate țări din afara UE, inclusiv Norvegia, Islanda, Georgia, Kosovo, Serbia, Albania și Turcia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Volodimir Zelenski Marea Britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri