Pensiile de stat şi cele facultative nu asigură o bătrâneţe liniştită celor care contribuie 30-40 de ani cu speranţa că nu vor rămâne fără bani în cea mai grea parte a vieţii. Discuţiile referitoare la desfiinţarea Pilonului II (pensiile private obligatorii) au dat frisoane actualilor salariaţi, viitorii pensionari. Şi asta pentru că numai acest pilon întruneşte două condiţii de siguranţă, pensiile sunt garantate de stat şi sunt calculate în funcţie de contribuţii.
Oamenii şi-au pierdut încrederea în pensia de stat pentru că nu înţeleg cum este calculată şi de ce după 45 de ani de muncă nu primesc decât 700-800 de lei. În plus, tot procesul este prea puţin transparent având în vedere că de la Casa de Pensii nu poţi afla câte puncte ai acumulat decât după ce ieşi la pensie. Pe de altă parte, nici Pilonul III nu se bucură de prea mare succes printre români. În ciuda facilităţilor fiscale oferite, numai 425.000 de români aveau la sfârşitul lunii ianuarie 2017 un cont de pensie privată opţională, faţă de 6,8 milioane de români, câţi figurează în evidenţele Pilonului 2.
Pensia de la stat, arbitrar calculată
Pensia de la stat (Pilonul I) nu are legătură numai cu valoarea contribuţiei pe care o achităm în fiecare lună, ci depinde şi de nivelul salariului mediu din fiecare an şi de valoarea punctului de pensie, care la rândul său este influenţată de existenţa sau neexistenţa banilor la buget.
Calculul pensiei se face cu ajutorul punctajului acumulat de-a lungul carierei şi a punctului de pensie. Concret, se calculează punctajul din fiecare lună prin împărţirea venitului lunar la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv. Apoi punctajele lunare se adună şi se împart la 12 şi astfel se obţine punctajul anual. Se procedează similar pentru fiecare an de activitate, apoi toate aceste „punctaje anuale” se adună. Suma se împarte la „stagiul complet de cotizare”, care, în prezent, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Rezultă astfel „punctajul mediu anual” al fiecărei persoane. Acesta se înmulţeşte cu valoarea punctului de pensie, stabilită de Guvern, şi rezultă pensia la care fiecare dintre noi are dreptul în sistemul public.
Din acest calcul elaborat se observă că valoarea pensiei este în permanentă schimbare şi depinde în principal de doi factori. Primul este valoarea salariului mediu anual, deci angajaţii cărora nu le creşte salariul mai mulţi ani, în condiţiile în care salariul mediu pe economie e în creştere, vor pierde. Este situaţia întâlnită în România ultimilor ani, când salariile bugetarilor sunt în permanentă creştere în detrimentul celor de la privaţi. Cel de-al doilea factor arbitrar este valoarea punctului de pensie, stabilit prin decizie guveramentală în funcţie de banii care există la buget.
Nu putem afla zestrea de puncte
Dacă vrem să aflăm la un moment dat câte puncte avem acumulate pentru a ne face o părere, nu putem obţine această informaţie, nici măcar contra cost. “Informaţie este disponibilă numai pentru cei care-şi depun dosarele de pensionare. Nu avem capacitatea de a face aceste calcule la cerere, nici măcar contracost”, ne-a răspuns o funcţionară de la Casa de Pensii. În schimb, aceasta a explicat că valoarea contribuţiilor poate fi văzută pe portalul cnpp.ro, dar numai începând cu data de 1 aprilie 2001, când punctele au fost introduse în sistemul informatic al Casei de Pensii.
Tabel
Tabloul pensiilor din România
Nivele de pensie Asigurări soc. Total Limită vârstă Pensie anticipată Pensie anticipată parţială Invaliditate Total Din care: Grad 1 Grad 2 Grad 3 Urmaşi Ajutor social
pâna la 100 62,277 3,652 16 100 48,029 12,152 19,848 16,029 10,476 4
101-200 88,153 27,770 27 167 19,365 1,551 7,176 10,638 40,818 6
201-300 202,546 109,892 32 790 22,624 1,251 6,995 14,378 68,816 392
301-400 339,546 191,614 83 6,818 40,686 1,376 10,903 28,407 100,335 10
401-500 508,305 321,736 128 15,200 76,444 3,040 35,502 37,902 94,792 5
501-600 455,582 252,313 90 14,258 108,467 8,237 51,718 48,512 80,453 1
601-700 383,903 216,731 137 10,759 100,364 7,923 43,950 48,491 55,912 0
701-800 368,905 252,983 799 8,055 73,218 4,927 32,093 36,198 33,850 0
801-918 427,522 346,018 2,962 6,335 50,574 2,979 21,850 25,745 21,632 1
919-1000 284,399 248,978 3,414 3,019 20,186 1,157 8,514 10,515 8,802 0
1001-1100 323,713 294,061 4,041 2,479 15,691 885 6,538 8,268 7,441 0
1101-1200 289,714 270,058 3,363 1,748 9,859 586 4,010 5,263 4,686 0
1201-1250 130,700 123,674 1,334 685 3,361 178 1,457 1,726 1,646 0
1251-1500 511,789 492,081 3,945 1,991 9,016 513 3,796 4,707 4,756 0
1501-2000 470,412 459,537 2,036 1,571 4,834 326 2,011 2,497 2,434 0
2001-3000 190,559 187,106 590 709 1,505 100 611 794 649 0
3001-4000 26,976 26,572 48 127 173 9 71 93 56 0
4001-5000 5,880 5,813 6 18 32 3 18 11 11 0
peste 5000 2,458 2,403 5 19 23 1 10 12 8 0
TOTAL 5,073,339 3,832,992 23,056 74,848 604,451 47,194 257,071 300,186 537,573 419
Pilonul III nu e garantat de stat
Pensia privată facultativă (Pilonul III) nu este obligatorie, contribuie cine vrea cu ce sumă doreşte, dar nu se acceptă mai mult de 15% din valoarea veniturilor lunare. Principalul avantaj este că banii vărsaţi drept contribuţii sunt puşi într-un cont separt. În plus, aceste contribuţii către Pilonul III sunt considerate cheltuieli deductibile de către stat, adică se scad din impozitul pe venit, în limita a 400 de euro pe an. Pe de altă parte, dacă intervine decesul persoanei care a contribuit, moștenitorii pot beneficia de sumele acumulate în contul acestuia.
Există, totuşi, şi un dezavantaj. Sumele care se adună în contul din Pilonul III nu sunt garantate de stat. Astfel, dacă fondurile dau faliment, oamenii pierd banii, rămânând şi fără pensia privată opţională. În plus, pentru a beneficia de această pensie trebuie să contribui minimum şapte ani și vei putea încasa pensia după împlinirea vârstei de 60 de ani.
Valoarea medie a unui cont de pensii din Pilonul III este de 3.747 lei, circa 830 de euro
Tabel
Fondurile mari îşi iau partea leului
Nume Nr. participanţi Valoare activ (mii lei) Rentabilitatea anuală
NN Optim 147.285 663,61 4.1147%
BCR Plus 126.259 298,53 4.5331%
NN Activ 40.512 189,35 4.9549%
AZT Moderato 38.113 207,17 4.3266%
BRD Medio 23.163 89,29 2.7828%
AZT Vivace 20.370 82,98 4.9435%
Raiffeisen Acumulare 10.959 71,75 4.3601%
Pensia Mea Certinvest 9.945 59,92 2.8631%
Generali Stabil 5.157 16,92 3.8632%
Aegon Esenţial 3.823 6,83 3.3547%
Total 425.586 1.686,37
Sursa: ASF