Jurnalul.ro Ştiri Social Vrei să-ţi înscrii copilul la creşă? Îţi trebuie aviz de la ginecolog

Vrei să-ţi înscrii copilul la creşă? Îţi trebuie aviz de la ginecolog

de Monica Cosac    |   

Începutul anului şcolar, un moment care ar trebui să fie plin de emoţie şi de bucurie pentru copii şi părinţi, se transformă într-un coşmar din cauza unui “obicei birocratic stupid” al unităţilor de învăţământ. Părinţii sunt puşi pe drumuri pentru tot felul de adeverinţe şi “dovezi” cerute de şcoală, care blochează activitatea medicilor de familie, dar care nu folosesc nimănui. Ba mai mult, dintr-un simplu exces de zel al reprezentanţilor unităţilor de învăţământ, sau pentru că, necunoscând legea, aceştia vor doar să se „acopere” de hârtii, se ajunge la tot felul de solicitări aberante, ierelevante şi chiar ilegale, precum: examen ginecologic al mamei, investigaţii pentru sifilils la tată, dovada de boli cronice sau sumarul de urină al părinţilor.

În fiecare an, cu două săptămâni înainte de începerea şcolii, începe şi goana părinţilor după rechizite, ghiozdane şi, mai ales, după tot felul de hârtii pentru „dosar”, care le pun nervii pe bigudiuri atât familiilor, cât şi medicilor. Pe  de o parte, medicii sunt pusi în situaţia de a explica unor părinți puşi pe drumuri că nu le pot emite anumite adeverințe, deoarece sunt inutile şi, de multe ori, ilegale. Pe de altă parte, părinţii spun că „nu le duci aşa cum cer ei, nu primesc copilul în clasă”.

Medic: „obicei birocratic stupid”

„Profesorii cheamă părinții să îi informeze cu privire la adeverințe. Minim trei. Părinții aleargă disperați să prindă loc la medicii de familie, să ceară adeverințe, avize, referate. Noi, medicii de familie nu mai putem consulta pacienții pentru că două săptămâni nu facem decât fișe de școală, adeverințe de sport, avize epidemiologice și chitanțe pentru eliberarea lor. Peste tot, aceeași amenințare: nu primim altfel copiii la școală. Tare aș vrea să fie la fel de hotărâte inspectoratele când vine vorba de vaccinări, dar se vede treaba că adeverința la dosar e mai importantă decât orice carnet de vaccinuri”, scrie, pe pagina sa de Facebook, dr. Sandra Alexiu, vicepreședintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Educaţie sanitară şi săpun, nu hârtii

Medicii explică şi că exudatul faringian al copilului este inutil, deoarece, chiar şi atunci când rezultatul este pozitiv nu înseamnă că acel copil este bolnav, ci poate fi doar purtător al microbului respectiv. „E dovedit că dacă intră în noul an școlar cu exsudatul faringian făcut, copiii nu răcesc mai puțin! E dovedit că dacă au examenul coproparazitologic negativ, nu scapă de viermișori dacă nu se respectă regulile de igienă”, explică Sanda Alexiu.

Potrivit medicului, „acest obicei birocratic stupid” ar trebui stavilit, deoarece le dau bătăi de cap atât medicilor de familie, cât şi părinţilor.

Ar fi mult mai folositor copiilor noștri să învețe reguli de igienă la școli, să aibă în toalete săpun și hârtie igienică în loc de uniforme înzorzonate, ca să nu mai vorbim de manuale școlare care să includă o minimă educație medicală. Poate dacă adulții de acum ar fi căpătat la timpul potrivit informații corecte, nu ar mai cere acum, din postura de educator, inspector, profesor niște hârtii fără valoare!”, subliniază medicul.

Dovada bolilor părinţilor, ilegală

Însă, solicitările lansate de unităţile şcolare nu se limitează completarea dosarului cu hârtii inutile, ci şi cu unele care încalcă legislaţia în vigoare. O grădiniţă din Timişoara, de exemplu, cere dosarul copilului să cuprindă şi „dovada boli cronice de la medicul de familie pentru părinţi”. Dacă ar elibera un astfel de document, doctorii ar în călca cel puţin o lege, Legea drepturilor pacienţilor, fiindcă doar medicul de familie şi specialistul care îi urmăresc  starea de sănătate și îi stabilesc tratamentul au dreptul să cunoască statusul medical al unui om, indiferent dacă acesta este părinte sau nu.

Toate acestea „sunt abuzuri”, spun doctorii, şi vin în special din partea creşelor şi grădiniţelor. „Inspectoratele şcolare ar putea fi acuzate de neglijenţă în serviciu dacă nu se sesizează şi nu iau atitudine faţă de toate aceste solicitări ilegale şi abuzive! avertizează un alt medic de familie.

Adeverinţe şi avize legale

Documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învățământ sunt:

- adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate, 

- aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate, 

1. Adeverința medicală se eliberează la:

 a) înscrierea în fiecare ciclu de învățământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivității de la care provine copilul;

 b) terminarea unui ciclu de învățământ preuniversitar  - se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea;

 c) transferul elevului într-o altă unitate școlară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învățământ de la care se transferă.

 2. Avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanțe:

 a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;

 b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc

Adeverinţa medicală privind înscrierea în colectivitate se eliberează de către medicul de familie doar atunci când copilul intră prima dată într-un ciclu de învăţământ. Pentru copiii care trec într-un alt ciclu de învăţământ, aceste adeverinţe trebuie eliberate de către medicii şcolari. „Acolo unde nu există medici şcolari, comunitatea trebuie să facă contract cu medicul de familie pentru activitate suplimentară şi trebuie să îl plătească pentru asta”, precizează Alexiu.

Nu știu ce relevanță au pentru înscrierea la grădiniță examenul ginecologic al mamei și analiză de sifilis a tatălui, dar sunt grădinițe care cer astfel de absurdități!”, Sandra Alexiu, vicepreşedinte SNMF.

În lipsa unor semne de boală (tuse, strănut, febră etc.), copilul cu un rezultat pozitiv la exudatul faringiannu reprezintă un pericol pentru ceilalţi copii, spun medicii,  şi nici nu trebuie să fie îndopat cu antibiotic, aşa cum mai „recomandă” unii educatori.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri