Mii de români strânşi unii în alţii de frigul nopţii sub cerul liber, de mână cu copii, rezemând şi câte un bătrân scandau “vrem acasă”! Peste 3.500 de români aşteptau în coloane de peste 100 de kilometri de maşini încolonate să le fie permisă tranzitarea prin Ungaria spre acasă. Uluitorul sentiment de acasă, care acum capătă şi mai multă profunzime, că veşnicul acasă nu se poate înlocui cu nimic, nici cu leafă mai mare, nici cu maşini comode, nici cu nivel de viaţă mai sus. Dar când vine o urgie, tot la pieptul Maicii Românii te simţi mai bine. Că în vitregiile ce bântuie prin toată planeta primii daţi afară au fost stranierii, românii duşi de valurile vieţii la mii de kilometri s-au trezit primii cu hârtia de rupere a contractului de muncă. Gazdele, pensiunile îşi închid uşile şi românii au fost obligaţi să-şi facă bagajele, acolo unde româncele cu diplomă îngrijeau şi spălau bătrânii neputincioşi, care uitau şi cum îi cheamă, românilor li s-a spus că trebuie să plece. Şi ăsta e doar începutul, urmează vremuri de restrişte peste tot în lume. Şi tot acasă mai regăseşti speranţa şi un ciubăr de lapte de la văcuţa venită de la pajiştea din deal, mai iei din cuibar un ou din ograda părinţilor sau a unui verişor. Cei care au scuipat pe România unde au răsărit la viaţă, care au strâmbat din nas cum că nu mai vor să audă de România, abia acum constată că doar acasă, în Ţară-ţi sunt picioarele mai sigure. Chiar dacă reţeaua sanitară este mai plăpândă în România, auzi totuşi medicul că vorbeşte limba ta şi parcă injecţia făcută de o asistentă care n-a mai părăsit spitalul românesc de 15 zile te doare mai puţin. “Vrem acasă”! Ridicau glasul mii de români care nu puteau trece graniţa dintre Austria şi Ungaria. Mulţi şi-au schimbat planurile şi casa bătrânească, strada copilăriei le-au trimis scrisoare de dor şi îndemnul să regăsească starea românească. Vor să revină acasă că au apucat cu banii agonisiţi greu să cumpere ţigle la acoperişul noii case de pe meleagul natal, pot să audă vorba de încurajare din sufletul părinţilor şi bunicilor. Scandau miile de români părăsiţi între două graniţe “ruşine să vă fie”, reproşau actualilor guvernanţi că au izbândit cu voturile diasporei, iar ei sunt lăsaţi în plata lui Dumnezeu. Ministrul de externe a vorbit totuşi cu omologul ungur şi a obţinut promisiunea ca cei 3.500 de români să fie lăsaţi să traverseze Ungaria flancaţi de poliţie şi doar o singură dată. Apoi e vorba de dor mistuitor în poezia “Colindul celui fără de ţară” de Adrian Păunescu”.”Bate vântul, bate dinspre ţară, suflă-n răni cu sare şi pelin, bate vântul şi te-nchide afară, rudele în vizită nu vin şi să plângi când toţi în sărbătoare, hohotesc de parcă te-ar sfida şi să plângi durerea ta cea mare şi să plângi de dor de ţara ta”! Florin Condurăţeanu