Potrivit ANM, vremea va deveni caniculară, în București, cu o maximă termică de 35...36 de grade și disconfort termic în creștere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească ușor pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul nopții, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura minimă va fi de 18...20 de grade.
(sursa: Mediafax)