Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea în București: Precipitații mixte și ninsori slabe în timpul nopții

Vremea în București: Precipitații mixte și ninsori slabe în timpul nopții

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă până joi dimineața, care anunță valori termice apropiate de mediile multianuale, cu precipitații mixte, ninsori slabe și polei pe timpul nopții.

Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor ajunge la 7 grade Celsius, iar minimele ar putea ajunge până la -2 grade. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, urmând ca noaptea să se înnoreze.

Pentru noaptea de miercuri spre joi sunt prognozate precipitații mixte, care pot favoriza apariția condițiilor de polei, iar ulterior vor predomina ninsorile slabe. Vântul va sufla slab și moderat.

„În intervalul 25 februarie, ora 10 - 26 februarie, ora 08, pentru municipiul București NU va fi în vigoare niciun mesaj de atenționare sau avertizare meteorologică”, mai anunță ANM.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vreme precipitatii ninsori bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri