Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 13 martie-20 martie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 20 martie-27 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, dar și ușor deficitare în sud și sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 27 martie-3 aprilie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 03 aprilie-10 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, a precizat Administrația Națională de Meteorologie.
(sursa: Mediafax)