ANM a actualizat prognoza meteo pentru fiecare săptămână, în perioada 6 martie - 3 aprilie.
Săptămâna 6 - 13 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud și de sudest a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi deficitar.
Săptămâna 13 - 20 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în vest, nord-vest, centru, precum și în nord-est, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 20 - 27 martie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile.
Săptămâna 27 martie - 3 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea sudestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
(sursa: Mediafax)