Jurnalul.ro Cultură Teatru Weekend cu premiere teatrale, spectacole premiate şi producţii independeNte la Festivalul „Bucureştii lui Caragiale”

Weekend cu premiere teatrale, spectacole premiate şi producţii independeNte la Festivalul „Bucureştii lui Caragiale”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cel mai aglomerat weekend de festival la „Bucureştii lui Caragiale” aduce, în Parcul Cişmigiu, în zilele de 29 şi 30 august, cinci spectacole de teatru în aer liber, printre care o premieră a Teatrului Nottara, un spectacol premiat, producţii de teatru independent şi un spectacol pentru copii.

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” a început pe 18 iulie şi prezintă, în fiecare weekend până pe 20 septembrie, spectacole de teatru în aer liber pe scena din Parcul Cişmigiu. Cea de-a opta ediţie este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB şi oferă publicului de teatru ocazia de a viziona, în condiţii de maximă siguranţă, un program variat de spectacole de matineu şi spectacole de seară. De la instituţii publice la teatre independente, 20 de teatre din Bucureşti au adaptat producţii din repertoriu la scena în aer liber, în contextul restricţiilor impuse de pandemia cu noul coronavirus.

Weekendul 29-30 august este cel de-al şaptelea weekend al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” şi prezintă spectacole produse de Casa Caragiale, Teatrul Nottara, Teatrul Godot, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Elisabeta.

Programul de weekend începe cu două spectacole noi de teatru, care folosesc, într-un mod extrem de creativ, universul dramaturgic şi personajele lui Caragiale: producţia independentă „Staţia 13” a Casei Caragiale şi premiera Teatrului Nottara – „Oglinda neagră”.

Programat sâmbătă, 29 august, de la ora 10.00, „Staţia 13”, în regia lui Alexandru P. Rusu, aduce împreună personaje celebre ale lui Caragiale, precum Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul Turmentat, dar pe care le regăsim în contexte inedite, alături de alte personaje mai puțin cunoscute din schițele dramaturgului. Produs de Casa Caragiale, spectacolul „Staţia 13” îi are în distribuţie pe actorii: Dan Apavaloaie, Ana Maria Bercu, Remus Stănescu, Valentina Visarion Mingopol.

Printre surprizele ediţiei, „Bucureştii lui Caragiale” oferă publicului bucureştean şansa de a viziona, în exclusivitate, o premieră a Teatrului Nottara sâmbătă, 29 august, de la ora 19.30. Un spectacol concert după schiţele lui I.L. Caragiale, „Oglinda neagră” este realizat după o idee a artistei Cristina Juncu, care urcă pe scenă alături de actorii Crenguța Hariton, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Rareș Andrici.

Singura zi din festival cu trei spectacole de teatru, ziua de sâmbătă, 29 august, se încheie cu unul dintre cele mai premiate spectacole ale teatrului independent. Programat iniţial pentru primul weekend de festival, „Bullets over Lipscani”, producţie a Teatrului Godot se joacă, în sfârşit, în seara zilei de 29 august, de la ora 21:30. Spectacolul cu cel mai mare succes la public al tânărului regizor Eugen Gyemant, „Bullets over Lipscani” este o comedie noir în cheia clasicelor filme americane. Adaptare după „Bullets over Broadway” a lui Woody Allen, „Bullets over Lipscani” a câștigat premiul pentru cel mai bun actor (Cătălin Babliuc) la Festivalul Național de Teatru Independent 2013 și la Maratonul Teatrului Independent 2012 și premiul pentru cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent 2012. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc.

Spectacolul pentru copii al weekendului 29-30 august este o adaptare după clasica poveste a lui Ion Creangă, „Punguţa cu doi bani”. Pus în scenă de echipa Teatrului Ion Creangă, spectacolul scris şi regizat de Gabriela Dumitru se joacă la „Bucureştii lui Caragiale” duminică, 30 august, de la ora 10.00. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nănău, Oana Bănuţă şi Liliana Donici.

O comedie cu multe răsturnări de situaţie, spectacolul Teatrului Elisabeta – „Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc” închide cel de-al şaptelea weekend de festival duminică, 29 august, de la ora 20.00. Cu nenumăratele sale quiproquo-uri, spectacolul promite să binedispună fanii comediilor spumoase. Regia spectacolului este semnată de Şerban Puiu, iar distribuţia este formată din actorii Andreas Petrescu, Marius Gîlea, Maria Buză, Alexandra Velniciuc, Irina Noapteș, Marcelo Cobzariu.

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8 continuă, în Parcul Cişmigiu, cu noi spectacole de teatru în weekend-urile 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Din repertoriul ediţiei 2020, fac parte spectacole-concert, un spectacol de teatru-dans contemporan, spectacole-balet şi concerte educative, comedii, spectacole pentru copii  şi producţii independente.

REZERVĂRI

Accesul la spectacole se face pe bază de rezervare online. 

Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol.

Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor: 

  • SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;
  • ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă. 

Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri