Are cuvântul Dr. William W. Li, autorul studiului „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024): „Modul în care grăsimea generează căldură se numește termogeneză adaptivă. Există un tip specific de celule adipoase, denumite adipocite brune sau grăsime brună, al căror rol este acela de a porni căldura. Generarea de căldură de către grăsimea brună are implicații majore pentru sănătate.” Mai precis: „În primul rând, declanșarea termogenezei adaptive consumă combustibilul din grăsimea în exces, ceea ce arde grăsimea nocivă și poate duce la pierderea în greutate. Au fost descoperiți numeroși factori care pot declanșa acest proces.”
Activarea termogenezei
Pe îndelete: „Temperaturile scăzute pot determina grăsimea brună să activeze termogeneza. Stresul emoțional și fizic poate activa și el grăsimea brună. Înfometarea determină și ea termogeneza, dar în mod nesănătos. Postul deliberat (ajunarea) poate încuraja termogeneza într-un mod mai controlat. Pe lângă arderea grăsimii nocive, când sistemul termogenezei adaptive este pornit, el activează toate mecanismele de apărare a sănătății: angiogeneza, celulele stem, microbiomul intestinal, protecția ADN-ului și sistemul imunitar. În mod remarcabil, acest set de reacții poate fi declanșat de anumite alimente, cum ar fi ardeii iuți. Grăsimea brună este secretul acestei activări.”
O descoperire epocală
În continuare: „Istoria grăsimii brune este fascinantă, deoarece a fost descoperită nu la oameni, ci la marmota alpină, o rozătoare mare care trăiește în pământ și care seamănă cu un hârciog. În 1551, un naturalist suedez pe nume Conrad Gessner diseca o marmotă când a descoperit o masă ciudată situată între omoplați. Marmotele trăiesc în munții din Europa Centrală. În timpul iernilor geroase, marmotele se ascund în vizuinile lor pentru a hiberna, iar ritmul cardiac și respirația scad la niveluri abia perceptibile. Corpul lor generează căldură și folosește grăsimea depozitată pentru energie. Când sosește primăvara, ies din vizuini slabe și gata să se îndoape iar, pentru a se împerechea.”
Glanda hibernării
Mai mult: „Gessner nu și-a dat seama că țesutul pe care l-a descoperit era alcătuit din grăsime brună. De fapt, el l-a descris ca fiind nici grăsime, nici carne. Dar, în scurt timp, alți cercetători au început să observe că o masă brună asemănătoare era prezentă în corpul altor animale care hibernează, cum ar fi liliecii, hamsterii și șoarecii. Această masă a devenit cunoscută drept glanda hibernării. Abia în 1961 un fiziolog pe nume Robert E. Smith, care lucra la Universitatea California din Los Angeles, a analizat țesutul mai atent și a recunoscut că glanda hibernării era de fapt alcătuită din grăsime. Smith a descoperit că această grăsime brună neobișnuită poate genera căldură, mai ales când este expusă la temperaturi scăzute.”
Beneficii (mai) târzii
„Grăsimea brună - a urmat Dr. William W. Li - nu a fost descoperită la oameni decât în 1964. Ca și în cazul marmotei alpine, scopul grăsimii brune la nou-născuții umani este acela de a genera căldură și a le ține de cald. Când grăsimea brună este activată mai târziu în viață, ea poate arde țesutul adipos în exces, stimulând metabolismul și determinând pierderea în greutate.”
„Istoria grăsimii brune este fascinantă, deoarece a fost descoperită nu la oameni, ci la marmota alpină, o rozătoare mare care trăiește în pământ și care seamănă cu un hârciog.”, Dr. William W. Li
„Când grăsimea brună este activată mai târziu în viață, ea poate arde țesutul adipos în exces, stimulând metabolismul și determinând pierderea în greutate.”, Dr. William W. Li