Jurnalul.ro Ştiri Social Zece angajaţi la fostul combinat de utilaj greu Fortus SA, în greva foamei

Zece angajaţi la fostul combinat de utilaj greu Fortus SA, în greva foamei

Zece dintre salariaţii fostului combinat de utilaj greu Fortus SA au declanşat greva foamei în faţa clădirii în care funcţionează Instituţia Prefectului. 

Muncitorii spun că au decis să recurgă la această formă de protest nemulţumiţi fiind că nu şi-au recuperat salariile restante de câţiva ani. 

"Suntem disperaţi. E o ultimă variantă de protest aleasă în încercarea de a ne recupera salariile restante de patru ani şi trei luni. Nu avem nicio formă de venit. Am cerut comisie de control de la Corpul Primului Ministru. Am cerut ajutor guvernamental până la rezolvarea situaţiei, dar nu am primit niciun răspuns. Avem de încasat salarii din februarie 2013. Ne-au terfelit demnitatea umană. Avem familii, copii care trebuie întreţinuţi la şcoală, avem facturi de plătit. Nu putem să mai continuăm aşa", au declarat protestatarii. 

Din cauza datoriilor, cinci creditori au solicitat, în luna iulie 2014, intrarea Fortus SA în faliment. În prezent, creditorul principal este Autoritatea de Administrare a Activelor Statului. Pavilionul administrativ al Fortus SA a fost vândut contra sumei de 1,8 milioane de euro, bani din care o parte ar fi trebuit să ajungă la salariaţi pentru plata sumelor restante. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri