Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Zeci de companii din Marea Britanie testează săptămâna de lucru de 4 zile

Zeci de companii din Marea Britanie testează săptămâna de lucru de 4 zile

Circa 70 de companii din Marea Britanie, în care lucrează peste 3.000 de persoane, vor testat săptămâna de lucru de 4 zile timp de o jumătate de an. Salariile rămân aceleași, potrivit unui proiect pilot la nivel global, scrie dpa.

Angajații vor lucra aproximativ 80% din nivelul anterior dar și-au luat angajamentul ca productivitatea lor să fie de 100%.

"Marea Britanie este pe creasta valului impulsului global din spatele săptămânii de lucru de patru zile. În condiţiile în care am ieşit din pandemie, din ce în ce mai multe companii recunosc că noua frontieră a concurenţei este calitatea vieţii, iar reducerea numărului de ore de muncă le va da un avantaj competitiv. În general, săptămâna de lucru de patru zile este considerată ca având trei avantaje: ajută angajaţii, companiile şi mediul. Cercetările noastre vor analiza toate aceste aspecte", spune Joe O'Connor, directorul general al 4 Day Week Global.

De asemenea va fi analizat impactul zilei libere asupra angajaților, stresul, epuizarea, satisfacția, sănătatea, somnul, consuml de energie, călătoriile. 

Islanda a redus programul de lucru cu 3-5 ore/săptămână la același salariu iar rezultatele arată că angajații au fost la fel de productivi. 

Proiectul pilot este organizat de 4 Day Week Global, în parteneriat cu organizaţiile Autonomy, the 4 Day Week UK Campaign şi cercetători de la Universităţile Cambridge, Oxford şi Boston College. Va fi evaluat impactul asupra productivității și bunăstării salariaților dar și impactul asupra medicului și egalității de gen. Companiile participante furnizează produse şi servicii variind de la educaţie la consultanţă la locul de muncă. Obiectul de activitate al societăților variază de la educție la consultanță la locul de muncă.

 

Subiecte în articol: Marea Britanie saptamana de lucru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri