Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de turişti care au participat la Ziua Sfinxului pe Platoul Bucegi vor fi coborâţi de salvamontişti de pe munte

Zeci de turişti care au participat la Ziua Sfinxului pe Platoul Bucegi vor fi coborâţi de salvamontişti de pe munte

Zeci de turişti care au urcat, marţi, pe Platoul Bucegi pentru a participa la Ziua Sfinxului vor fi coborâţi de pe munte de salvamontişti în condiţiile în care telecabina nu funcţionează noaptea, iar unii dintre ei nu sunt echipaţi corespunzător.

Potrivit salvatorului montan Gheorghe Cotinghiu de la Serviciul Salvamont Buşteni, aproximativ 40 de turişti au urcat la Sfinx pe zona Peştera pentru a participa la evenimentul numit Ziua Sfinxului, unii dintre ei nefiind echipaţi corespunzător, pe munte fiind zăpadă de o jumătate de metru şi frig.

Aceştia au cerut ajutorul salvamontiştilor, ei neputând coborî cu telecabina, întrucât transportul pe cablu nu funcţionează noaptea.

În aceste condiţii, salvamontişti de la Buşteni, dar şi de la Dâmboviţa vor însoţi grupul de aproximativ 40 de persoane pentru a coborî spre Peştera, unde şi-au lăsat maşinile, coborârea urmând să dureze aproximativ o oră, a precizat sursa citată.

Pe munte ninge, vizibilitatea este scăzută, temperatura este negativă, iar stratul de zăpadă măsoară aproximativ o jumătate de metru, a mai precizat Cotinghiu. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri