Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pun în aplicare 58 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fiind utilizat modul de operare „smishing”.
„Persoanele cercetate ar fi transmis mesaje text, prin care ar fi informat persoanele vătămate despre faptul că pe contul bancar ar avea o plată în așteptare către un comerciant, fiind îndrumați să apeleze un număr de telefon asociat cu banca. Ulterior, persoanele în cauză ar fi obținut datele cardurilor bancare, pe care le-ar fi folosit pentru a efectua tranzacții frauduloase”, transmite, joi, Poliția Brașov.
Au fost vizați clienți de la mai multe unități bancare din România.
(sursa: Mediafax)