Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de percheziții pentru infracțiuni la regimul silvic

Zeci de percheziții pentru infracțiuni la regimul silvic

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii din Mureș au făcut, miercuri dimineață, 46 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de infracțiuni la regimul silvic.

„În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de
mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar penal aflat în supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, privind săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic”, informează IPJ Mureș.

Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 50.000 de lei.

La operațiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Poliției municipiului Târgu Mureș, precum și din secțiile rurale Gornești, Band, Râciu și Ungheni.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: perchezitii regimul silvic infracţiuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri