Jurnalul.ro Editoriale Zeii cu crampoane mai şi scuipă, mai aruncă cu noroi

Zeii cu crampoane mai şi scuipă, mai aruncă cu noroi

de Florin Condurateanu    |   

Timp de o lună de zile planeta pământ va avea înfăţişarea unei mingi de fotbal. Omenirea îşi brambureşte somnul pentru a viziona la televizoare  partidele Campionatului Mondial, în metrou, dar şi în sala de aşteptare a stomatologilor subiectul discutat va  fii disputa pentru titlul de cel mai grozav jucător între Messi şi Cristiano Ronaldo. Brazilienii, conduşi de vrăjitorul de mingii Neymar, vor spăla ruşinea înfrângerii la scor de maidan încasată de la nemţi sau maşinăria germană, bine unsă, va cuceri iarăşi trofeul? Spaniolii vor avea acelaşi suflu de lideri, chiar dacă strategii lor, Xavi şi Iniesta, joacă acum printre rugăciunile de Ramadan şi în campionatul cu ochi oblici din Japonia? Cine-i va marca pe zeii Ronaldo şi Messi, neutralizându-i la Mondialul din Rusia? Că nişte români curajoşi de-ai noştri i-au păzit ca o umbră pe Maradona la Mondialul din Italia, iar mai demult, la Guadalahara, Liţă Dumitru a fost santinela nedezlipită de Pele. Butoiaşul de Aur Maradona a scos-o pe Argentina campioană a lumii, împingând balonul în poartă cu mâna şi s-a obrăznicit: “a fost mâna lui Dumnezeu!”. Dar, când Iosif Rotariu l-a anihilat în partida cu România, a refuzat de oftică să facă schimb de tricouri, iar la Mondialul din America, când tricolorii i-au învins pe argentinieni, la înscrierea golului de Ilie Dumitrescu, Maradona a trântit scaunul şi a părăsit loja. El se afla în tribună pentru că s-a dopat. Iar în grupa Mondialului din Mexic, unde Pele era idolatrizat, l-a marcat Liţă Dumitru de 17 ani. A cotonogit şi el Zeul brazilian, când Pele l-a scuipat, l-a înjurat şi i-a aruncat noroi în ochi. Ce vremuri, noi iarăşi am rămas acasă, dar şi italienii privesc Mondialul din Rusia din fotoliul de acasă.

 

 

 

Subiecte în articol: messi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri