Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski intenţionează să participe la summitul Grupului G20, probabil prin videoconferinţă

Zelenski intenţionează să participe la summitul Grupului G20, probabil prin videoconferinţă

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, intenţionează să participe la summitul Grupului G20 din Indonezia, cel mai probabil prin videoconferinţă, a declarat marţi purtătorul său de cuvânt, citat de agenţia Reuters.

Preşedintele Zelenski intenţionează să participe la reuniunea G20 din Indonezia, probabil prin videoconferinţă, a declarat purtătorul său de cuvânt, Serhii Nikiforov, conform postului public Suspilne.

Săptămâna trecută, Zelenski anunţa că nu va participa la summitul G20, unde ar urma să fie invitat special, dacă va fi prezent preşedintele rus, Vladimir Putin. Nu este clar dacă preşedintele Ucrainei şi-a schimbat această poziţie.

Însă, conform unor surse, participarea lui Vladimir Putin nu este confirmată la reuniunea programată în Bali pe 15-16 noiembrie.

Indonezia, care deţine Preşedinţia Grupului naţiunilor puternic dezvoltate şi emergente (G20), l-a invitat pe Volodimir Zelenski la summit în contextul în care una dintre temele principale va fi asistenţa oferită Ucrainei în contextul invaziei militare ruse. Ucraina nu face parte din Grupul G20.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri