Partida de la Iași va începe la ora 15.30. Cele două formații sunt vecine de clasament. Gazdele au 14 puncte și ocupă locul 10, iar oaspeții au 13 puncte și se află pe locul 11.
Startul meciului Universitatea Craiova-Petrolul Ploiești va fi la ora 18.00. Oltenii se află pe poziția a patra în clasament având 22 de puncte. Petrolul este pe 7 cu 16 puncte.
FCSB-FC Voluntari va începe la ora 21.00. FCSB este pe prima poziție cu 29 de puncte. FC Voluntari a avut un început prost de campionat și se află pe locul 13 cu doar 12 puncte.
Alte trei partide din etapa a XIII-a a Superligii s-au disputat deja. Vineri, în primul meci al etapei, UTA Arad și Rapid București au încheiat la egalitate, scor 2-2.
Sâmbătă, FC Hermannstadt a învins Dinamo București cu 4-0, iar Farul Constanța nu a putut să treacă pe teren propriu de U Cluj, scor 1-1.