Jurnalul.ro Cultură Teatru Zilele unteatru online. Primul teatru independent care a transmis spectacole live, revine pe ecranele din toată țara

Zilele unteatru online. Primul teatru independent care a transmis spectacole live, revine pe ecranele din toată țara

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pentru prima dată în istoria Zilelelor unteatru, evenimentul cultural devenit deja tradiție pentru publicul bucureștean continuă anul acesta în mediul online, aducând experiența festivalului în casele spectatorilor din întreaga țară. Vreme de zece zile, în perioada 4-13 septembrie, cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul teatrului independent, dar și o serie de reprezentații în premieră, vor fi transmise online, parte dintre ele live, și vor putea fi urmărite cu acces gratuit.

După o ediție specială Zilele unteatru - eveniment organizat în acest an exclusiv în aer liber, cu participarea a 2000 de bucureșteni de-a lungul celor 10 seri de spectacol, a venit rândul iubitorilor de teatru din țară să savureze cele mai noi producții unteatru. O selecție variată, care va include zece dintre spectacolele jucate în luna iulie pe scena amenajată în Parcul Herăstrău, va fi difuzată gratuit în mediul online. Pentru ca experiența vizionării să rămână una autentică, de calitatea premium a transmisiunilor live din sala de spectacol se va asigura o întreagă echipă de profesioniști, incluzând operatori, editori, specialiști în sunet și lumini, producători și regizori de platou.


La începutul lunii martie, spațiile culturale au fost nevoite să-și închidă porțile, ca urmare a măsurilor de distanțare impuse în contextul pandemiei. Pentru a rămâne alături de iubitorii de teatru și pentru a-i putea susține în continuare pe artiștii independenți implicați în proiect, unteatru și-a continuat activitatea, oferind publicului ocazia de a urmări în siguranță spectacolele programate, din propriile case. Reacțiile pozitive nu au întârziat să apară, iar valul de susținere venit din partea spectatorilor din întreaga lume a reconfirmat nu doar nevoia artei independente de a depăși barierele geografice, ci și dorința iubitorilor de teatru din țară și de peste hotare de a vedea producții autohtone de calitate. 


Un demers dedicat deopotrivă spectatorilor fideli și tuturor celor interesați să descopere producțiile independente, Zilele unteatru online redeschid seria de transmisiuni cu Domeniul Iuptei, cea de-a treia parte din trilogia migraţiei creată de regizoarea Catinca Drăgănescu, difuzată live din sala de spectacol vineri, pe 4 septembrie. Spectacolul urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună ȋn Europa. Pentru prima dată va putea fi urmărit online spectacolul Singurătatea pietrelor, în regia lui Norbert Boda, un proiect unteatru cinematic proiectat în premieră la Zilele unteatru, dar și Bad Talks, de Radu Iacoban. Tot în direct va fi transmis și spectacolul Pelicanul, în regia lui Florin Liță, o dramă de familie cu Florina Gleznea, Cezar Antal, Alex Popa și Sandra Ducuță. Surpriza ediției va fi noul concert al artistului Alex Ștefănescu – Vindecare, interpretat live în sala de concerte din Sfinții Apostoli nr. 44 și transmis gratuit în întreaga țară, în ultima seară de festival. 


 
Dacă la evenimentul aniversar găzduit în luna iulie de Roaba de Cultură, aproximativ 2000 de spectatori s-au bucurat de spectacol de-a lungul celor 10 zile, în mediul online, zeci de mii de iubitori de teatru din țară sunt invitați să se bucure de atmosfera de festival. 

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri