Jurnalul.ro Cultură Carte Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

de Magdalena Popa Buluc    |   

Vineri, 15 ianuarie, aniversăm 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale urmărind, la TVR1, TVR2, TVR3, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA diversele emisiuni, documentare, ediţii şi evenimente aniversare, precum şi transmisiuni directe care marchează această zi pentru românii din ţară şi din întreaga lume.

 
Cap de afiş al acestei zile sunt cele trei evenimente speciale organizate în această perioadă dificilă marcată de pandemie. Primul este difuzat în transmisiune directă, iar celelalte două, desfăşurate în această săptămână la Ateneul Român, sunt transmise înregistrat.

 

 

Triplex Suceava - Alba Iulia - Chişinău

 

 

Transmisiunea directă, programată de la ora 17.00, la TVR1, TVR3, TVRi şi TVR MOLDOVA sub titlul Porumbescu, Mateevici, Blaga. Personalităţi culturale în România Mare – aduce un triplex Suceava-Alba Iulia-Chişinău. Evenimentul va omagia trei mari personalităţi ale culturii române: Ciprian Porumbescu, Lucian Blaga, Alexe Mateevici. Oameni de cultură şi nu numai se vor reuni, prin intermediul postului TVR Iaşi, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale aducând în prim plan pe cele trei personalităţi şi opera lor.

 

De la ora 19.00, la TVR 3 este programat evenimentul organizat de Academia Română în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“ la Ateneul Român. Despre importanța acestei sărbători culturale și despre rolul ei simbolic în păstrarea și cultivarea identității naționale vor vorbi acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române și inițiator al Zilei Culturii Naționale, și acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audio-Vizual. Alocuțiunile vor fi urmate de un concert susținut de Filarmonica „George Enescu“, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. În program, lucrări de: Ludwig van Beethoven, George Enescu, Doru Popovici, Constantin Silvestri, Bela Bartok, Dan Dediu.

 

 

Dirijorul Cristian Mandeal

 

 

De la 21.10, TVR 1 şi TVR MOLDOVA transmit Concertul eveniment "Ziua Culturii Nationale - 15 ianuarie 2021" organizat de Ministerul Culturii și Centrul Național de Artă Tinerimea Română la Ateneul Român, în parteneriat cu Guvernul Romaniei, Ministerul Culturii, SRR şi Televiziunea Română. Orchestra Română de Tineret şi dirijorul Cristian Mandeal au pregătit un repertoriu divers cu lucrări semnate de George Enescu, Bela Bartok şi Sabin Păutza, dar şi cu piese moderne, interpretate împreună cu Direcția 5, sub bagheta dirijorilor Ionel și Andrei Tudor. Nu vor lipsi momente lirice în care actorul Adrian Păduraru, prezentatorul evenimentului, va recita din creaţia eminesciană.

 

De Ziua Culturii Naţionale, în afară de evenimentele programate la 17.00 şi 21.10 (amintite mai sus), TVR 1 readuce de la ora 12.00 programul special Vremuri şi discursuri - în care vom asculta fragmente din publicistica lui Mihai Eminescu şi ne vom aminti versurile Glossei eminesciene în lectura actorului Marius Bodochi.

 

 

Filmul Cufărul lui Eminescu

 

 

La TVR 2 şi TVR Internaţional, pe întreg parcursul zilei de 15 ianuarie, Poesis ne aduce bijuterii din lirica eminesciană în interpretări valoroase: Adela Mărculescu, Mihail Sadoveanu, Leopoldina Bălănuţă, Dan Nuţu, Magda Popovici şi Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu şi Ion Caramitru.

 

Nu întâmplător, de Ziua Culturii Naţionale, TVR 2 a programat de la ora 14.00 (cu difuzare pe TVR MOLDOVA de la ora 15.00) documentarul Al patrulea gong – Apel la supravieţuire, semnat de Elena Dinu. Este un dureros semnal de alarmă al oamenilor de teatru din ţară care în 2020 s-au văzut rămaşi fără activitate, fără obiectul artei şi unii chiar şi fără venituri.

 

 

Documentarul Eminescu şi noi

 

 

Seara, de la ora 18.18, la TVR 2 avem premiera filmului Cufărul lui  Eminescu- un documentar realizat în 2019 cu participarea extraordinară a academicianului Alexandru Surdu și a actorului Ion Caramitru (filmul este programat şi la TVR MOLDOVA de la 13.30 iar la TVRi de la ora 15.00).

 

Şi pentru că 15 ianuarie este la numai două zile distanţă de ziua când la TVR 2 avem Duminica Filmului Românesc, duminică, 17 ianuarie, sunt programate două filme reprezentative: Un Bulgăre de Humă (de la 13.10), despre prietenia dintre Mihai Eminescu (interpretat de Adrian Pintea) şi Ion Creangă (Dorel Vişan) şi Ciprian Porumbescu (de la 20.10) - cu Vlad Rădescu în rolul principal.

 

La TVR 3, transmisiunilor de la orele 17.00 şi 19.00 (menţionate mai sus) li se adaugă, în 15 ianuarie, programul Poesis cu lirica eminesciană (la 20.00 şi 20.45), precum şi o nouă premieră. Este vorba despre filmul documentar de la ora 21.00, Eminescu şi noi, realizat recent despre manifestarea ce a reunit poeţi şi critici literari din Republica Moldova, Germania, Franţa şi România.

 

 

Concertul eveniment de la Ateneu. Dirijor Cristian Mandeal

 

 

Tot la TVR 3, de la ora 22.00, este programat spectacolul extraordinar La porţile ceriului, susţinut de Grigore Leşe şi invitaţii săi la Ateneul Român în 2016. 

 

În completarea transmisiunilor deja prezentate, programe speciale de Ziua Culturii Naţionale sunt pregătite în 15 ianuarie pentru românii din Republica Moldova la TVR Moldova, iar pentru cei de pe toate meridianele globului, la TVR Internaţional. Dintre ele, amintim ediţiile speciale ale emisiunilor Obiectiv comun (ora 16.00) şi Punctul pe Azi (de la ora 19.00), în direct din Chişinău.

 

 

Al patrulea gong

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri