În timp ce pentru occidentali Valentine's Day este prilejul perfect pentru a celebra dragostea, obiceiul are puţini susţinători în rândul populaţiei conservatoare din Indonezia, unde liderii unei autorităţi locale au pus în gardă tinerii în legătură cu sărbătorirea acestei zile, informează joi DPA.
Ade Yasin, edilul oraşului Bogor din vecinătatea Jakarta, a spus că tinerii din regiune nu ar trebui să-i imite pe cei din Occident, a relatat joi site-ul de ştiri Metropolitan.id.
"Sărbătorirea Sfântului Valentin nu face parte din cultura noastră, aşa că fac apel la public să nu se implice în nicio activitate care are legătură cu această zi", a spus Ade, potrivit publicaţiei menţionate.
Liderul Înţelepţilor Musulmani din consiliul Bogor, Mukri Aji, a spus că, deseori, sărbătorirea Sfântului Valentin promovează promiscuitatea.
"Problemele sunt relaţiile sexuale înaintea căsătoriei, accentuarea comportamentului LGBT, care reprezintă încălcări ale principiilor musulmane", a mai sus acesta.
Oficialul a avertizat că promiscuitatea poate avea ca efect boli precum HIV/AIDS sau apariţia sarcinilor nedorite.
Relaţiile sexuale înaintea căsătoriei sunt considerate inadmisibile de mulţi locuitori ai Indoneziei, ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume.
Anul trecut, sărbătorirea Sfântului Valentin a fost interzisă în mai multe oraşe indoneziene.
Potrivit lui Huzaemah Yanggo, şefa departamentului pentru fatwa din cadrul Consiliului indonezian al înţelepţilor musulmani, practicanţilor acestei religii le este permis să celebreze Ziua Îndrăgostiţilor atât timp cât nu încalcă legea.
"Noi, în calitate de musulmani, trebuie să dăm dovadă de dragoste şi nu avem nevoie de Sfântul Valentin pentru a ne arăta iubirea pentru părinţii noştri, spre exemplu", a spus aceasta.
"Atât timp cât nu sunt încălcate învăţăturile religioase, sărbătorirea acestei zile nu ar trebui să fie o problemă", a declarat aceasta pentru DPA.