x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Vreau să-ți închei războiul”, Ucraina e „înfrântă militar”. Cuvintele lui Trump după o convorbire cu Putin

„Vreau să-ți închei războiul”, Ucraina e „înfrântă militar”. Cuvintele lui Trump după o convorbire cu Putin

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2026   •   08:26
„Vreau să-ți închei războiul”, Ucraina e „înfrântă militar”. Cuvintele lui Trump după o convorbire cu Putin
Sursa foto: Hepta/Trump și Putin au avut întotdeauna discuții cordiale

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, după o convorbire cu liderul rus Vladimir Putin, că Ucraina ar fi „înfrântă militar”, susținând totodată că Moscova ar fi fost pregătită pentru un acord de pace.

Întrebat de jurnaliști, în Biroul Oval, după întâlnirea cu echipajul misiunii Artemis II, care dintre conflicte s-ar putea încheia mai repede - cel din Iran sau cel din Ucraina -Trump a spus că discuția sa cu liderul de la Kremlin s-a concentrat în principal pe Ucraina, dar a atins și situația din Iran.

„Am vorbit despre Ucraina și am vorbit puțin și despre Iran. El nu vrea să îi vadă (pe iranieni n.r.) că au o armă nucleară”, a spus Trump.

Președintele american a adăugat că a sugerat, în discuția cu Vladimir Putin, o posibilă încetare a focului. „Am sugerat, într-o oarecare măsură, o încetare a focului. Și cred că ar putea face asta. Ar putea anunța ceva în acest sens”, a afirmat el.

Trump spune că liderul rus „ar dori să ajute” în negocierile cu Iranul și a relatat că i-a transmis că vrea mai întâi să pună capăt războiului din Ucraina. „I-am spus: înainte să mă ajuți, vreau să-ți închei războiul”, a declarat acesta.

El a adăugat că îl cunoaște pe Putin „de mult timp” și că acesta ar fi fost pregătit să ajungă la un acord mai devreme. „Cred că era gata să facă un acord mai demult, dar unii oameni i-au îngreunat acest lucru”, a spus Trump.

Întrebat din nou despre evoluția conflictelor, liderul american a declarat că nu știe care dintre războaie - cel din Iran sau cel din Ucraina - se va încheia primul, dar că ambele ar putea urma „un calendar similar”.

În același timp, liderul american susține că Ucraina este „înfrântă militar” și că nu mai are flotă navală: „Uitați-vă: marina lor - aveau 159 de nave. Fiecare navă este acum sub apă. De obicei, asta spune totul”.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri