Jurnalul.ro Cultură Carte Sărbătorește „Ziua Națională a Lecturii“ împreună cu Editura Litera

Sărbătorește „Ziua Națională a Lecturii“ împreună cu Editura Litera

de Redacția Jurnalul    |   

Pe 15 februarie, Editura Litera invită cititorii pe litera.ro să sărbătorească Ziua Națională a Lecturii, cu un cadou garantat pentru fiecare: cartea bestseller Motanul care voia să salveze cărțile, de Sosuke Natsukawa, publicată în cea mai nouă colecție a editurii, Folio. În plus, mii de titluri au reduceri speciale de până la -65%.

Aflată la a doua ediție, Ziua Națională a Lecturii are scopul nobil de a promova lectura drept obicei cotidian. Cu această ocazie, cititorii din întreaga țară sunt pregătiți să își adauge în bibliotecă titluri noi, bune și reduse, dar și inspirați să transmită povestea bibliotecilor personale sau a cărților de pe noptieră prin poze reprezentative, distribuite pe pagina de Facebook a Editurii Litera. Un moment perfect pentru a descoperi împreună recomandări unice de lectură și pentru a încuraja întreaga țară să facă din citit o pasiune! Tot pe pagina de Facebook ținem pulsul promoțiilor, noutăților editoriale și al cărților care cuceresc întreaga lume.

Pentru a prelungi bucuria lecturii, în zilele de 15 - 19 februarie ofertele speciale vor continua pe litera.ro cu câte o carte cadou și transport gratuit în fiecare zi, la orice comandă de minimum 199 de lei. Titlurile-cadou sunt: Viața mea în librăria Morisaki, de Satoshi Yagisawa (16 februarie); Librăria de investigații magice, de Garth Nix (februarie); Paradis, de Abdulrazak Gurnah (18 februarie); Biblioteca din Paris, de Janet Skeslien Charles (19 februarie).

Începând cu 2022, cititorii din România pot sărbători Ziua Națională a Lecturii, eveniment ce va avea loc anual pe data de 15 februarie și care își propune încurajarea lecturii în toate formele sale, atât prin proiecte în biblioteci, librării și școli, cât și la nivel individual. Astfel, de Ziua Națională a Lecturii, iubitorii de carte îi pot inspira și pe alții să citească, oferindu-le cărți sau recomandări de lectură.

În țara noastră, 15 februarie marchează datele de naștere a două personalități care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești și în promovarea lecturii: politicianul și criticul literar Titu Maiorescu (15 februarie 1840), fondator al societății literare Junimea, și Spiru Haret (15 februarie 1851), reputat matematician și ministru al Educației, creditat cu dezvoltarea sistemului modern de învățământ al țării.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri