Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua națională a mediatorului, da, Ziua națională a medierii și a mediatorilor, nu

Ziua națională a mediatorului, da, Ziua națională a medierii și a mediatorilor, nu

de Adrian Stoica    |   

Comunitatea internaţională sărbătorește anual, pe data de 4 mai, Ziua internaţională a pompierilor, o sărbătoare prin care sunt recunoscute și onorate sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi în misiunile unde sunt chemați să intervină, de cele mai multe ori în situații-limită. Vrând parcă să arate că România este mai cu moț, un senator a vrut ca în aceeași zi să sărbătorim și Ziua națională a medierii și a mediatorilor, asta după ce oricum pe 4 mai se marca Ziua națională a mediatorului începând din 2006, odată cu apariţia Legii 192 privind profesia de mediator. Proiectul depus de senatorul Dorin-Valeriu Bădulescu era dezbătut în procedură de urgență la Senat și adoptat în iulie anul trecut. La sfârșitul lui 2020 proiectul ajungea la Camera Deputaților, dar acolo norocul l-a  părăsit pe senatorul Bădulescu, proiectul fiind respins în martie 2021.

 

Dorin-Valeriu Bădulescu, de profesie avocat, a fost ales în Circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, în data de 11.12.2016, iar adoptarea Zilei naționale a medierii și a mediatorilor ar fi fost una din marile moșteniri lăsate de Valeriu Bădulescu României, mai ales că el nu a mai reușit să intre în Parlament după ultimele alegeri desfășurate la sfârșitul anului trecut. De ce s-a gândit domnia sa la o astfel de lege, aflăm din CV-ul său. El activează în zona de mediere, fiind chiar președintele Camerei Mediatorilor. De asemenea, el are studii doctorale cu tema Medierea conflictelor internaționale, la Universitatea de Apărare „Carol I”, Științe militare. Mai mult, în CV-ul său apare că în 2011 a fondat ziarul  „Mediatorul”, iar de-a lungul anilor a organizat mai multe seminarii având ca temă mediere. 

În vederea marcării pe 4 mai a Zilei naţionale a medierii şi mediatorilor, se prevedea posibilitatea organizării de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoane fizice sau juridice, precum şi de către societatea civilă de manifestări sau acţiuni cu caracter social sau ştiinţific, cu scopul informării şi conştientizării cu privire la existenţa medierii şi mediatorilor, se arată în expunerea de motive a proiectului.

 

România, un exemplu negativ

 

La sfârșitul anului 2018, Parlamentul European publica un raport privind starea medierii în statele membre. Raportul nota că deși medierea este apreciată de toate țările, ea este foarte puțin folosită de cetățenii europeni și foarte puțin încurajată de statele membre. Raportul arăta cartonașul galben țării noastre, România fiind dată ca exemplu negativ de implementare a medierii și se precizează că dacă România ar fi introdus o procedură de tip italian, cu o mediere obligatorie pe fondul conflictului (nu doar de informare sau tatonare a conflictului) cu posibilitatea părților de a se retrage oricând din mediere, atunci probabil medierea obligatorie ar fi trecut examenul de constituționalitate. 

 

„Stabilirea prin lege a unei zile a medierii și a mediatorilor constituie un mecanism prin care cel puțin anual se pot organiza campanii de informare și conștientizare a populației privind rolul și importanța domeniului, domeniu pentru care Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită”.

 

Ex-senatorul Dorin-Valeriu Bădulescu, expunerea de motive a proiectului

 

Camera mediatorilor, o prezență discretă

 

Deși înainte de a propune o zi națională a mediatorilor ar fi trebuit să fie amplu promovat avantajul alegerii medierii, acest lucru nu se întâmplă. De exemplu,  ultimul comunicat de presă postat pe site-ul Camerei Mediatorilor datează din februarie 2013, când era anunțată o conferință de presă. De Ziua națională a medierii, Dorin-Valeriu Bădulescu le-a transmis, zilele trecute, un mesaj de la mulți ani colegilor mediatori, dar promisiunea asumată de a organiza campanii de informare și conștientizare a populației, cu această ocazie, a rămas doar pe hârtie. De altfel, și în expunerea de motive a proiectului ex-senatorul Bădulescu recunoaște că, deși au fost făcute eforturi pentru popularizare și implementarea medierii în România, „se poate observa o lipsă de cunoaștere în rândul populației, dar și în rândul administrației publice centrale sau locale a rolului, importanței și utilizării medierii”.  

 

 

10.611 mediatori figurează afiliați la Consiliul mediatorilor
 

Parlamentul muților

Ex-senatorul Valeriu Bădulescu s-a remarcat în mandatul de parlamentar printr-o mare tăcere. A avut o singură luare de cuvânt în ședințele comune ale Camerei și Senatului. În schimb, a încercat să se remarce ca un făcător de legi, semnând împreună cu alți colegi 101 inițiative legislative. Și această încercare a eșuat, după ce au fost adoptate doar 13 inițiative. Ar trebui să reamintim că una din marile încercări eșuate a fost modificarea Constituției, inițiativa fiind semnată în iulie 2019 alături de 140 de senatori PSD și ALDE. Proiectul era clasat după ce Curtea Constituțională constata că inițiativa încălca limitele revizuirii legii fundamentale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri