x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Anunturi mica publicitate Licitatii Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului (AFPM) Rm.Vâlcea

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului (AFPM) Rm.Vâlcea

24 Iul 2013   •   16:45

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului (AFPM) Rm.Vâlcea în temeiul art.162 din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, face cunoscut că în data de 20.06.2013,orele 12.00, la sediul din mun. Rm.Vâlcea, str. General Magheru, nr.17,se va ţine prima licitaţie publică pentru vânzarea bunului imobil sechestrat aparţinând debitorului SC Vic Giuli SRL cu sediul în Călimăneşti, str. Calea lui Traian nr.254, jud.Vâlcea, cod de identificare fiscală 9452026, în dosarul de executare nr. V558, astfel: -chioşc metalic în suprafaţă de 16mp situat în Călimăneşti, str.Calea lui Traian nr.195+400, jud.Vâlcea, staţia de autobuz Cozia, având destinaţia de spaţiu comercial. Spaţiul comercial este format din două corpuri construite din profile de aluminiu cu geam termoizolant montate pe fundaţie din placă betonată, pardoseală din gresie, şarpantă metalică acoperită cu tablă zincată, finisaje interioare şi exterioare normale, instalaţii electrice şi sanitare normale, instalaţii încălzire electrică. Spaţiul comercial are destinaţia de magazin cu produse alimentare şi nealimentare. La momentul inspecţiei spaţiul funcţiona, era bine îngrijit. Preţul de pornire al licitaţiei (exclusiv TVA) - 7.909 lei. Operaţiunile de vânzare intră sub incidenţa punctului 37 alin. (1) din HGR nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în aplicarea art.141, alin.2), lit.f), din Legea 571/2003,din punct de vedere al TVA. Menţionăm că terenul pe care este situat chioşcul nu aparţine debitorului, acesta este concesionat de la Primăria Călimăneşti. AFP Rm.Vâlcea a efectuat înscrierea sechestrului instituit asupra bunului sus menţionat în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, în conformitate cu prevederile Legii 7/1996, privind cadastru şi publicitatea imobiliară, fără ca debitorul să aibă întocmită carte funciară pentru aceste imobile. Menţionăm că intabularea, respectiv toate costurile referitoare la această operaţiune cad în sarcina cumpărătorului. Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru licitaţie. Cei interesaţi în cumpărarea bunului sunt invitaţi să prezinte,până în ziua precedentă termenului de licitaţie, 19.06.2013,orele 16,00: ofertele de cumpărare însoţite de certificatele fiscale din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local şi  bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de şomaj, bugetul asigurărilor de sănătate, dovada depunerii taxei de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei (inclusiv TVA) în contul RO89TREZ6715067XXX003662 deschis la Trezoreria Rm.Vâlcea (răspunderea creditării contului indicat până la data ţinerii licitaţiei cu suma reprezentând taxa de participare,revine ofertanţilor); ofertanţii pot constitui şi garanţii în condiţiile legii,sub formă de scrisori de garanţie bancară; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant (prin procură specială autentică); pentru persoanele juridice-copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de O.R.C., pentru persoanele fizice- copie de pe actul de identitate; declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică că nu este persoana interpusă a debitorului. Împotriva prezentului înscris, cei interesaţi pot introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art.172-173 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art.9 alin.(2) lit.d) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. Pe baza documentelor solicitate ofertanţii urmează să se prezinte la data stabilită pentru licitaţie la locul fixat în acest scop. Data afişării:07.06.2013.Relaţii suplimentare la telefon 0250-737.777, interior 2082. 

×
Subiecte în articol: anunturi anunturi licitatii