x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Anunturi mica publicitate Servicii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6

24 Iul 2013   •   15:51
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6

 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 –Bucureşti, organizează concurs de recrutare pentru funcţiile publice vacante, în data de 08 iulie 2013, pentru următoarele posturi: Serviciul ajutor social; -1 post inspector clasa I grad profesional asistent; Serviciul prevenire şi protecţia muncii; -1 post inspector clasa I grad profesional asistent; Condiţii de participare: Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul economic; -vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 1 an; Pentru concursul de recrutare (funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie), dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008 şi se depun în termen de 20 zile de la publicare în Monitorul Oficial, relaţii suplimentare la tel. 021-745.72.37 int. 133.

×
Subiecte în articol: anunturi anunturi servicii