x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Necunoscutul Mihai Codreanu (4)

0
Autor: Viorel Ilişoi 13 Mai 2014 - 20:50
Necunoscutul Mihai Codreanu (4)
Vezi galeria foto


(Acest text face parte dintr-o carte de reportaje, în lucru, ce va fi lansată în luna octombrie a acestui an la FILIT - Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere. Prin acest proiect original, iniţiat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, susţinut de Consiliul Judeţean Iaşi, se urmăreşte promovarea celor 12 muzee literare ieşene.)

Dacă tropăielile şi fluierăturile lui Mihai Codreanu se auzeau uneori până la Bucureşti, cu siguranță că Iaşul vuia de ele. Manifestări golăneşti, spuneau profesorii scandalizați, dar noi vedem acum doar erupția viguroasă a unui spirit critic nepotolit, rebel: avea tânărul ceva de comentat şi se slujea şi de picioare ca să se exprime. Asemenea purtări îl vor fi purtat de la un liceu la altul.

Asta nu însemna o mare cheltuială pentru văduva Natalia Codreanu, dacă băiatul intra în sistemul de internat. Statul se uita cu atenție la mințile agere, le încuraja, le susținea. Pe atunci învățătorii aveau obligația să raporteze la minister când găseau în clasele lor de o minte strălucită. Copiii, cel mai adesea de la țară, din familii cu mămăliga drămuită, erau duşi la şcoli-internat şi statul lua asupra lui toate cheltuielile până la terminarea facultății. Aşa s-a întâmplat  - strălucit exemplu - cu Iorgu Iordan, fiul unui bulgar, truditor prin lanurile de legume de pe lângă Tecuci: învățătorul l-a remarcat, a dat de veste la minister, elevul a fost evaluat de o comisie şi după aceea n-a mai avut decât grija învățăturii până la terminarea facultății. Statul îşi forma oamenii de bază, investea profitabil în ei. Inițiativa asta a fost tot a lui Spiru Haret. Niciodată nu va fi destulă recunoştința noastră pentru acest mare gospodar al inteligenței româneşti.

Liceanul Mihai Codreanu nu era însă o puşlama şi atât. De-ar fi fost aşa, de mult zbura definitiv din şcoală; or, el era doar mutat de la un liceu la altul. I se vor fi trecut multe cu vederea pentru că în afară de disciplină avea toate celelalte calități ale unui elev eminent. Se arăta pasionat de literatură, de limbile străine, de teatru. Citea dramaturgie, încerca să scrie piese, să joace, şi era nelipsit - nu ştim cât de cuviincios - de la reprezentațiile de la “Patria” şi “Sidoli”.

Debutează la numai 15 ani, în 1891, în revista bucureşteană “Lumea ilustrată”, condusă de A. de Herz. În numărul 17 îi apare “Sonet”, iar în numărul următor “Glossă”. Un debut cu repetiție. Două poezii juvenile, în care răsună clar vocea lui Eminescu, coborâtă aici într-un ton naiv, firesc la un începător. Dar avem de-a face totuşi cu un poet, poet publicat la Bucureşti - şi asta se vede în statutul lui de vedetă răzvrătită.

Scrie poezii acneice, în ton cu vârsta, mai publică două în “Viața” lui Alexandru Vlahuță, eminesciene până la literă, scoate şi o revistuță literară cu nume de cafenea, “Intim”, doar două numere, în timp ce îşi satisface stagiul de pramatie mutată disciplinar la Liceul modern din Bucureşti, şi, avântat în literatură şi în jemanfişism, se învredniceşte de o frumoasă repetenție în clasa a patra de liceu, aşa cum îi stă bine oricărui poet, dar îşi scoate pârleala absolvind eroic ultimii doi ani de liceu într-un singur an: unul la stat, unul la particular, simultan, ajungând astfel la finiş odată cu leatul său.

Și iată-l pe proaspătul bacalaureat Mihai Codreanu - un tânăr vioi, cu un nas ferm, cărnos, cu buze groase, cu părul pieptănat (tot eminescian) pe spate - urcând dealul Copoului, în toamna lui 1896, ca să se înscrie la Universitate.  “Domnule Decan,/ Vă rog să binevoiți a mă înscrie printre studenții anului I la Facultatea de Litere, secția istorico-filozofică./  Primiți, vă rog, stima mea,/ M. Codreanu,/ 1896, octombrie 11”.

Mai târziu, într-un curriculum vitae (“stat personal”) depus pe 1 mai  1919 la Ministerul Instrucțiunii şi Cultelor, Codreanu precizează la ribrica “Studii”: “Licențiat în drept, absolvent al Facultății de litere şi filosofie, absolvent al Conservatorului din Iaşi, clasa declamație”. Dar documentele din Arhivele Statului arată că el n-a depăşit anul I la Litere. La sfârşitul anului I pică la examenul de Istoria Românilor, cu A. D. Xenopol, după care în dosarul lui de student nu mai apare nicio mențiune. În următorii ani va mai fi văzut adesea la facultate, ca simplu auditor, la anumite cursuri, îndeosebi la cele ale lui Alexandru Philippide, în rând cu studenți de la alte facultăți şi cu ieşeni din afara universității, care veneau în număr mare, umplând aula, ca să-l asculte pe marele profesor.  Să fi mințit Codreanu în “Statul personal nr. 742 E”  din dosarul său de director al Teatrului Național? Nu. El formulează abil: “Licențiat în drept, absolvent al Facultății de litere şi filosofie”. La Litere, doar absolvent. Fără licență.

Se vede treaba că pe Mihai Codreanu nu-l durea mâna să semneze cereri de înscriere pe la facultăți, căci îl vom vedea mergând concomitent pe patru căi: Drept, Filozofie, Medicină, Conservator. Marele centru universitar care este Iaşul devine prea mic pentru însetatul discipol.

Medicina şi filozofia rămân în urmă, cu Dreptul şi Conservatorul iese la liman. În iunie 1900 îşi dă licența la Drept cu teza “Puterea părintească în dreptul roman şi român”. În acelaşi an lucrarea apare tipărită la Editura “P. Iliescu & D. Grossu”. O cărțulie cu coperți de carton, cu litere elegante, mirosind frumos a hârtie veche, acum pitită printre cărțile franțuzeşti din Vila Sonet. O răsfoieşti şi te întrebi  câte dintre lucrările de licență de astăzi iau drumul editurii şi al librăriilor. Un vizitator ca Vlăduț, din generația Internetului, ar pricepe mai greu de ce şi cum se făcea asta atunci. Nu exista Internetul, lucrările de licență nu se cumpărau pe sub mână, nu semănau între ele, nu se compilau într-o noapte cu softuri speciale, apoi nu dispăreau pentru totdeauna în arhivele facultății, ca să renască ilicit sub alt titlu şi în dreptul altui absolvent, ci intrau de veci într-o carte adevărată şi stăteau la vedere, irepetabile, în librării şi în biblioteci.

Cele patru facultăți urmate simultan îi mai lasă neobositului Mihai Codreanu răgaz să şi lucreze - ba pe la teatru, gagist, ba copist la Tribunal, pentru 110 lei pe lună, ba colaborator la ziarele ieşene “Noutatea” şi - curat imparțial, ca tot ziarul - “Propaganda”. Publică poezii, epigrame, însemnări de tot felul semnate cu pseudonim: Don Salluste, Cain, Macbeth.

În 1900, când termină Dreptul şi pleacă la Paris să învețe actorie de la Silvain, are 24 de ani. Este deja stăpân pe o cultură vastă şi citeşte necontenit. Peste numai cinci ani boala de ochi îl va îndepărta de lectura directă, de textul sorbit direct din pagină. Va citi şi va scrie toată viața prin intermediar.  Dar acum, în cumpăna veacurior, încă mai vede. Umblă prin teatrele Parisului, vede jucându-se “Cyrano de Bergerac”, piesa lui Edmond Rostand, şi se hotărăşte să o traducă. Ediția franțuzească pe care a lucrat, cu adnotările lui, se găseşte în muzeu. E printre puținele exponate unde vedem cu certitudine scrisul lui de mână. Cu litere drepte, sigure, de fost copist la Tribunal. Sonetele pe coli învelite în țiplă, ce pot fi cumpărate pe sume simbolice, sunt scrise de alții, care în perioada lui de întuneric i-au fost ochi de împrumut şi prelungiri ale propriilor mâini.

La “Cyrano de Bergerac” a muncit ani de zile. E o piesă grea, de 5 acte, în versuri. “Am lucrat actele I, II şi III mai înainte de primul război mondial - îşi aminteşte poetul la bătrânețe - iar sfârşitul, după 1918 (dictându-l, deoarece nu mai vedeam). A fost o muncă grea, chinuitoare, istovitoare aproape... Vederea nu mi-am mai putut-o folosi de la 29-30 de ani. Vedeam să mă conduc perfect, dar nu mai puteam citi, nici scrie. «Cyrano de Bergerac» a fost ultima mea traducere teatrală”.

Iaşul cultural din tinerețea lui Codreanu, când el traducea “Cyrano”, nu era un oraş de provincie. Cărțile de la Vila Sonet ne arată că Parisul îşi răspândea lumina până aici, Sena şi Bahluiul avea o confluență subtilă în cărți, în prietenile literare, în circulația ideilor. Un regret al lui Codreanu, mărturisit în apusul vieții, e că nu l-a cunoscut pe marele Rostand.  Dar îşi scriau, se ştiau. Întâi i-a cerut voie lui Rostand să traducă “Cyrano”. Dar cine e acest tânăr fără nume, care vrea să traducă nemuritoarea mea piesă? - se va fi întrebat Rostand, îmbătat de glorie. Căci piesa lui a rupt scenele teatrelor încă de la apariție, precum şi rafturile librăriilor. Exemplarul din care a tradus Codreanu, din 1898, adică la numai un an de la ediția princeps, face parte din seria 134.000. Cine ştie câte vor fi fost! Un asemenea tiraj e greu de atins şi astăzi, la forța editurilor şi la publicul  de azi - desigur, nu ne referim nici la Dan Brown, nici la sora sa întru maculatură, Sandra Brown,  sau la alte reprezentante ale literaturii foliculinice de mare succes. Rostand n-a vrut să-i dea lui Codreanu drepturile de traducere decât după ce a văzut o mostră. Nu ştia româneşte, dar va fi avut consilieri care aveau grijă să nu fie masacrat în limbi străine. I-a răspuns românului în scris şi nu doar că a încuviințat traducerea, dar i-a şi mulțumit că o face în felul acela.

În 1920, când în sfârşit a apărut “Cyrano de Bergerac” în româneşte, la Editura “Viața românească”, Mihai Codreanu era deja recunoscut ca poet important, în panoplia lui de trofee literare străluceau ordinul “Bene-merenti” şi premiul Academiei Române, dar cartea aceasta era cât pe ce să-l facă uitat ca poet sub strălucirea aurei de traducător. Și până azi, privind în linie opera lui Mihai Codreanu, “Cyrano de Bergerac” se înalță ca un pisc dintre celelalte titluri, greu de atins de alți traducători. Îşi făcuse mâna cu “Martira”, de Jean Richepin, în 1901, şi cu “Prințesa îndepărtată”, de acelaşi Edmond Rostand, în 1903, ambele vândute bine în librării şi jucate cu mare succes la Teatrul Național din Iaşi.

Apariția lui “Cyrano” în limba română a fost sursa unui mare entuziasm cultural. Teatrul românesc - ca spectacol, nu ca dramaturgie - încă nu ieşise cu totul din colbul provincialismului, încă mai era “condus în parte de actori ratați care au vrut să facă teatru cu boiele, cu scandaluri şi cu petice”, cum zice Mihai Codreanu. Și deodată, din noianul de traduceri veleitare, jucate lăbărțat şi zgomotos, ostentativ, se ivea o operă literară de mare forță, sursă pentru spectacole prodigioase, tradusă  magistral de un poet rafinat şi un mare iubitor al teatrului, atât de vie, încât lasă şi acum impresia că fiecare cuvânt a ajuns pe hârtie după ce a fost ținut strâns între pleoape de omul care, ca Milton, nevăzând, vedea mai bine (“Când Milton, orb, îşi scrise «Paradisul»,/ Vedea prin întuneric foarte bine”). Direcția Generală a Teatrelor îl premiază, pentru traducere, cu 10.000 de lei. Ehei, unde sunt, domnule Codreanu, vremurile când îți stricai ochii, şi aşa şubrezi, în biroul copiştilor de la Tribunal pentru o sută şi ceva de lei? Sau când te milogeai la Pogor să te primească țiitor de registre la Creditul urban pe trei parale?

Dar nici nu mai putea fi vorba de bani - nici măcar pentru Mihai Codreanu. Inima lui era plină de o fericire mai înaltă. Poate nici Edmond Rostand n-a fost atât de fericit când a scris piesa ca Mihai Codreanu când a tradus-o.

Curând avea să vină recunoaşterea şi din patria lui Cyrano. La 1 martie 1921, Ministerul Instrucțiunii Publice din Franța îl numeşte pe Mihai Codreanu Cavaler al Academiei Franceze. La mai puțin de un an de la apariția cărții. Semn că Franța era destul de aproape atunci şi că valorile circulau repede, parcă şi birocrația se mişca mai bine. Câțiva ani mai târziu Mihai Codreanu va fi decorat cu Legiunea de Onoare, ordin național de care puțini români s-au învrednicit.  Ambele decrete sunt în casa poetului, pe perete. Mărturisesc că am simțit un fior de mândrie când le-am văzut: aparțineau unui român, unui moldovean din Iaşi, deci cumva şi mie, în felul în care marile merite individuale sunt absorbite subtil de masele din care acei merituoşi s-au ridicat.
(va urma)
_________________________

Citeşte şi:
Necunoscutul Mihai Codreanu (1)

Necunoscutul Mihai Codreanu (2)
Necunoscutul Mihai Codreanu (3)

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Partenerul de viață al Elenei Udrea și-a închis una dintre afacerile imobiliare 

Partenerul de viață al Elenei Udrea și-a închis una dintre afacerile imobiliare 
Galerie Foto Afacerile din domeniul imobiliar deținute, pe persoană fizică, de partenerul de viață al fostei „blonde de la Cotroceni” par să scârțâie din toate încheieturile. Adrian Alexandrov și-a lichidat, recent,...

Îmblânzitorul de iguane

Îmblânzitorul de iguane
Galerie Foto Costa Rica este pentru noi mai mult o țară spre care s-au îndreptat cetățeni români certați cu legea. Pentru lumea largă este Elveția Americii Centrale! O țară excelent organizată, cu oameni care nu vor să...

Cum a construit fiul unei spălătorese din Paris imperiul bijuteriilor Cartier 

Cum a construit fiul unei spălătorese din Paris imperiul bijuteriilor Cartier 
Galerie Foto Louis-François Cartier a fost unul dintre cei cinci copii ai unui veteran al războaielor napoleoniene și al unei spălătorese. Condițiile financiare precare l-au determinat pe tatăl Pierre să-l angajeze pe...

Legenda crucilor din piatră doborâte cu excavatorul de slugoii lui Ceaușescu

Legenda crucilor din piatră doborâte cu excavatorul de slugoii lui Ceaușescu
Galerie Foto În demența anilor ’80, când cultul familiei Ceaușescu sfida ridicolul într-o Românie anesteziată de balivernele (in)egalității sociale, o vizită-fulger a cuplului dictatorial în zona Subcarpaților de...

ROMATSA, contract de pază pe trei ani cu firma fostului viceprimar general PDL

ROMATSA, contract de pază pe trei ani cu firma fostului viceprimar general PDL
Galerie Foto Aproape 6,3 milioane de lei urmează să fie încasate, de la ROMATSA, de două companii de pază, cu acționariate interesante, în urma unui contract parafat la finalul lunii septembrie, pentru monitorizarea a 12...

Guvernul „Zero II” vrea să bage ONG-urile în campania de vaccinare. Sondaje, apoi cu forța sau sancțiuni

Guvernul „Zero II” vrea să bage ONG-urile în campania de vaccinare. Sondaje, apoi cu forța sau sancțiuni
Galerie Foto Proiectul de program de guvernare cu care Dacian Cioloș s-a prezentat, luni, la Palatul Cotroceni și pentru care a primit, teoretic, undă verde din partea președintelui Klaus Iohannis să încerce să constituie,...

Bruxelles-ul ne pune la treabă. Noi nu avem nici bani, nici muncitori, dar avem strategie 

Bruxelles-ul ne pune la treabă. Noi nu avem nici bani, nici muncitori, dar avem strategie 
Galerie Foto Mâine, 14 octombrie, Direcția Generală pentru Energie (DG Energy) va prezenta propunerile și evaluările de impact ale Comisiei pentru Economie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European în vederea...

Politicienii toarnă peste sărăcia din Valea Jiului veșnica recunoștință 

Politicienii toarnă peste sărăcia din Valea Jiului veșnica recunoștință 
Galerie Foto La 44 de ani de la revolta minerilor din Valea Jiului, politicienii și-au adus aminte să le aducă un omagiu celor care în vara anului 1977 au avut curajul să-și strige nemulțumirile față de condițiile de...

Povești de ambulanță și dric, în cea mai infectată comună din România

Povești de ambulanță și dric, în cea mai infectată comună din România
Galerie Foto Călugăreni – Prahova este un mic sat ascuns printre dealuri, așezat în coasta Mizilului, la vreo 90 de kilometri de București. De prin 1800, oamenii de aici și-au trăit viața în liniște, aproape neștiuți...

SRI și SPP se pregătesc de dezastre, inclusiv de atacuri nucleare sau radiologice. Guvernul Cîțu bagă 213 milioane în dotarea acestor servicii

SRI și SPP se pregătesc de dezastre, inclusiv de atacuri nucleare sau radiologice. Guvernul Cîțu bagă 213 milioane în dotarea acestor servicii
Galerie Foto Cu doar două zile înainte de ruperea coaliției de guvernare, în 29 septembrie, premierul Florin Cîțu a semnat, împreună cu secretarul de stat în MAI, celebra Ștefania Gabriella Ferencz, supranumită și...

Paradisul dintre Americi

Paradisul dintre Americi
Galerie Foto Panama, o țară cu iz exotic, miros de bani și aer de prosperitate. În decembrie 1989, președintele Republicii Panama, Manuel Noriega, este arestat de forțele armate americane și pus în custodia unei închisori...

Iohannis se poate plimba cu mașina electrică, pe sub pământ, de acasă la Palatul Cotroceni şi la Casa Poporului

Iohannis se poate plimba cu mașina electrică, pe sub pământ, de acasă la Palatul Cotroceni şi la Casa Poporului
Galerie Foto Jurnalul și editura Hoffman vă oferă începând de miercuri, 13 octombrie, o carte specială, cu o temă nemaiabordată până în prezent. „Buncărul președintelui” e povestea fascinantă a lumii de sub...

La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră

La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră
Cei 300 de angajați ai societății Automecanica Moreni acuză conducerea fabricii că nu respectă prevederile contractului colectiv de muncă în ceea ce privește salarizarea. Ei au cerut intervenția ministrului...

O călătorie cu trenul lui Nicușor Dan. Din birourile SPP, în curtea clanului Ștoacă 

O călătorie cu trenul lui Nicușor Dan. Din birourile SPP, în curtea clanului Ștoacă 
Galerie Foto „Ce înseamnă tren metropolitan? Înseamnă că dacă locuieşti în Ilfov şi lucrezi în Bucureşti (…), te urci în trenul metropolitan şi cobori la Gara de Nord sau în Pipera, sau la AFI Cotroceni. Înseamnă ...

Breaza, potirul din care picură vinul globalizării

Breaza, potirul din care picură vinul globalizării
Galerie Foto Un zvon neliniștitor a tulburat încă de săptămâna trecută viața viticultorilor din sătucurile luminoase culcușite la sânul pietros al Istriței, pe culmile dinspre Ploiești spre Buzău la poalele cărora...
Serviciul de email marketing furnizat de