x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto BMW X4: copilul răsfăţat al familiei

BMW X4: copilul răsfăţat al familiei

de Sebastian S. Eduard    |    11 Mar 2014   •   15:10
BMW X4: copilul răsfăţat al familiei

X4 a ajuns în România. La prima vedere este un X6 mai mic – oricât am încerca să găsim nişe şi sintagme de marketing – dar cine zice că acesta este un lucru rău? Are la bază platforma lui X3, dar este mai dinamic. Dispune de ultimele tehnologii BMW, bani de opţionale să ai. Concluzie? Dacă mă întrebaţi pe mine primeşte de la fiecare câte ceva, poate ce-i mai bun şi mai interesant, şi devine - încă de la naştere - copilul răsfăţat al familiei. Parcă şi-l vedem pe X6 cum îl mângâie uşor pe capotă pe ăla micu’, torcând mulţumit...

Eleganţă şi dinamism

Noul BMW X4 combină calităţile tradiţionale ale gamei de succes BMW X cu eleganţa sportivă a coupé-ului clasic şi introduce conceptul unic Sports Activity Coupé în segmentul premium al clasei medii. Pedigriul dinamic este subliniat de gama vastă de motoare care beneficiază de avantajele tehnologiei TwinPower Turbo, sistemul de tracţiune integrală xDrive şi o mare varietate de dotări standard.

Noul model va debuta pe piaţa din România în vara acestui an. Cea mai accesibilă motorizare este versiunea BMW X4 xDrive20d, disponibilă la un preţ de 37900 Euro fără TVA, iar vârful de gamă xDrive35d ajunge la 49300 Euro fără TVA. Evident că dacă mai luăm în seamă şi opţionalele, care mai de care mai interesante, este posibil să ajungem la dublarea valorii vehicolului. Glumim. Sau poate nu!

Platofrma

Noul BMW X4 se bazează pe platforma tehnologică a BMW X3, dar afişează un caracter sportiv propriu şi duce dinamica la un nivel complet nou. Toate acestea sunt clare atunci când priveşti noul model din faţă. Prizele largi de aer poziţionate la limita exterioară a părţii frontale şi liniile care accentuează spoilerul faţă permit noului BMW X4 - cu tradiţionalele faruri BMW rotunde duble şi proiectoarele frontale de ceaţă (opţional, ambele pot dispune de tehnologia LED) - să-şi maximizeze prezenţa vizuală pe şosea. Poziţia conducătorului şi a pasagerului din faţă este coborâtă cu 20 de milimetri faţă de BMW X3. În combinaţie cu designul cu "două locuri" din spate, aceasta accentuează caracterul exclusivist, de coupé al noului model.

Motoare

Pentru păstrarea caracterului sportiv al noului BMW X4, clienţii pot alege unul dintre cele trei motoare pe benzină şi tot atâtea propulsoare diesel din gama de motorizări BMW EfficientDynamics - puterile celor şase motoare variază între 135 kW/184 CP şi 230 kW/313 CP. Toate propulsoarele îndeplinesc standardele EU6 privind emisiile, ceea ce înseamnă costuri de înmatriculare zero. Tehnologia BMW TwinPower Turbo a motoarelor revoluţionare oferă garanţia unor performanţe deosebite combinate cu un consum redus semnificativ.
De exemplu, vârful motorizărilor pe benzină de la BMW X4 xDrive35i (consum de combustibil urban/extraurban/mixt: 10,7/6,9/8,3 l/100 km; emisii CO2 mixte: 193 g/km) dezvoltă o putere de 225 kW/306 CP şi un cuplu de 400 Nm. BMW X4 xDrive35i are nevoie de doar 5,5 secunde pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h.

Dotări


Fără echivalent, pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics minimizează consumul şi emisiile şi la noul BMW X4. Sunt incluse dotări precum funcţia Auto Start Stop şi funcţia "coasting" (mers liber, cu decuplarea automată a motorului de la transmisie la ridicarea acceleraţiei; dacă automobilul este echipat cu transmisie automată), Brake Energy Regeneration (generarea energiei la frânare) şi gestionarea inteligentă a componentelor auxiliare - toate asigură un grad remarcabil de eficienţă în combinaţie cu plăcerea maximă a condusului. Disponibile ca opţiune pentru creşterea eficienţei sunt şi anvelopele cu rezistenţă redusă la înaintare (ajunse la a patra generaţie), care reduc emisiile CO2 ale diferitelor variante BMW X4 cu alte 7 g/km.
Dotările BMW ConnectedDrive propun mai mult puncte de atracţie. Printre ele: BMW Head-Up Display integral color, High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect anti-orbire şi Driving Assistant Plus, care include Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea benzii), Active Cruise Control (tempomat activ) cu funcţie Stop & Go, protecţie preventivă a pietonilor şi sistem Collision Warning (avertizare de coliziune - acţionează frânele până la maximum când situaţia o impune). Pe lângă acestea, noul model beneficiază de toată gama de funcţii BMW care permit accesul la internet.

×