x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Care e mașina second hand a momentului

Care e mașina second hand a momentului

de Cătălin F Vărzaru    |    12 Dec 2018   •   20:50
Care e mașina second hand a momentului
Sursa foto: cfv2

Cât de propice e momentul să cumpărăm o mașină nouă sau una second hand? Și dacă vrem să ne schimbăm automobilul, care e cea mai bună variantă de luat în calcul dacă fondurile nu sunt suficiente pentru un autoturism nou? Sunt câteva dintre întrebările pe care le vom analiza în cele ce urmează, pentru că există o tentație foarte mare de a pune mâna pe un diesel bun la un preț nesperat în urmă cu un an. Dar oare mai este aceasta o afacere în ziua de azi?

Dieselgate, hibrid și noile taxe sunt cele trei elemente de care trebuie ținut cont în analiza făcută atunci când luăm în calcul achiziționarea unui automobil second hand. Evident, cea mai bună soluție în cazul în care finanțarea nu contează este o mașină nouă. Bugetul pentru un automobil care să acopere o gamă largă de nevoi se încadrează între 10.000 și 20.000 de euro. Varianta unei mașini noi trebuie să țină cont de costul banilor, care în aceste vremuri este din ce în ce mai ridicat. Apoi, un automobil nou îl leagă pe proprietar de o poliță Casco obligatorie, care va umfla sensibil rata lunară. Un alt dezavantaj este faptul că reviziile anuale trebuie făcute în mod obligatoriu la service-urile importatorului, care de obicei au prețuri cel puțin duble față de piață. Și asta durează cel puțin trei ani și cel mult șapte ani, în funcție de garanția producătorului.

Cum e piața diesel

Zeci de mii de euro înseamnă însă foarte mult, în condițiile în care pentru câteva mii de euro poate fi adusă din Germania o mașină diesel care mai poate merge fără probleme încă o sută de mii de kilometri. Occidentul, în special Germania, a intrat în febra abandonării automobilelor cu propulsie pe motorină după o decizie istorică a unui tribunal din Leipzig care a hotărât că autoritățile locale pot decide să interzică accesul autovehiculelor poluante în zonele centrale. Și marile orașe germane au profitat rapid, în frunte cu Hamburg, cel de-al doilea ca mărime din Germania, și au interzis dieselurile poluante. Mai mult, au fost stabilite strategii la scară mare pentru a scăpa de motoarele diesel. VW, Audi, Opel au promis bonusuri de 10.000 de euro celor care sunt dispuși să-și schimbe mașina pentru una nouă. Autoritățile le-au solicitat producătorilor care aplică metoda buy-back să caseze automobilele cumpărate și să nu le exporte în Europa de Est și Centrală. Însă, dincolo de aceste măsuri, există mulți proprietari care apelează la piața liberă și vor să scape de mașina diesel fără să le pese unde va ajunge aceasta. Și la fel de mulți samsari care vor să profite de această oportunitate și să reumple România de rable puternic polunate, cum au făcut și în 2017, după eliminarea taxei auto. Tentația e mare pentru că mașina diesel îndeplinește dorințele românului de rând: consumă puțin, trage bine, se pretează la o eventuală rulotă și este capabilă să atinge sute de mii de kilometri într-o stare mai bună decât un automobil pe benzină. Asta dacă luăm cazul unui automobil adus de afară. Pentru că piața românească e deja plină de mașini pe motorină - cele mai multe fabricate deVW și afectate de scandalul Dieselgate care nu au ajuns la controlul RAR - care au intrat în ultimii doi ani în țară și de care proprietarii la curent cu ultimele știri din industria auto vor dori să scape.

Cele trei pericole

Varianta achiziționării unui automobul diesel este foarte tentantă, dar plină de pericole. Cel mai mare este cel al taxei pe care urmează să o poarte cel mai probabil încă de la anul. Ministrul Mediului anunța zilele trecute că din 2019 tot românul va fi dator la stat încă o taxă pe mașina pe care o deține, separat de impozitul local pe care îl plătește, pentru că Guvernul și-a dat seama că mașina poluează. „Nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu, sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. S-a încercat să se găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România și cei care în decursul anilor au reușit să ne îndrume fiind specialiști în domeniu și care la ora actuală au diverse firme de consultanță, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuții pe care cetățeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depășite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate să producă emisii și norma de poluare. Ne dorim ca pentru a putea să fie implementată această contribuție să aibă loc și faza de informare a cetățenilor, și poate includerea în acest program a unei perioade de grație pentru acomodare, să poată da posibilitatea cetățenilor ca, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi de zece ani și care poluează. În felul acesta le dăm posibilitatea să își achiziționeze un autovehicul nepoluant”, declara recent Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului. Cuantumul taxei crește odată cu vechimea mașinii, cu tipul de combustibil și capacitatea cilindrică. Cele mai afectate vor fi motoarele diesel, în special cele mai vechi de 10 ani, mai ales dacă au și motor cu cilindree mai mare de 2 litri. Altfel spus, mașinile care sunt cele mai ofertante pe piața vestică. Taxa ar putea să depășească și 1.000 de lei pe an, potrivit unor surse. Cea de a doua mare porblemă este că, și cu taxe plătite, te-ai putea trezi că nu vei mai putea circula cu rabla proaspăt adusă din Germania. “Inamicul nostru este doar motorul diesel vechi, care nu înglobează tehnologii de depoluare, asta înseamnă motoarele care au fost omologate până la nivelul Euro 4, inclusiv. Putem să ne adresăm vehiculelor care deja circulă, care sunt în parcul circulant, și ne putem gândi la a le scoate din parc dacă starea lor tehnică, în special cea legată de poluare, nu permite obținerea Inspecției Tehnice Periodice”, declara Cristian Bucur, director în cadrul RAR. Și nu în ultimul rând, mașinile puternic poluante, cum sunt cele diesel, ar putea primi interdicția de a mai circula prin București, de pildă, metodă deja aplicată în câteva din metropolele europene.

Verde, dar uzat

În aceste condiții, se pune întrebarea ce se poate cumpăra dacă bugetul nu permite o mașină nouă, în ciuda stimulentelor generoase care se preconizează că vor fi acordate în contiunuare de Guvern – tichete Rabla de 6.500 de lei, bonusuri la tichete Rabla care pot ajunge până la 9.200 de lei sau Rabla plus pentru mașini electrice de 10.000 de euro. O variantă ar fi mașinile cu motoare turbo pe benzină, de cilindree mică și normă de poluare Euro 6. Doar că acestea țin încă bine la preț, mai ales în țările-țintă pentru afacerile cu mașini second hand cum sunt Germania, Olanda sau Belgia. În schimb, tentantă pare a fi piața second hand a mașinilor hibride sau chiar electrice. Vorbim în primul rând, în cazul automobilelor full electrice, de mașini mini destinate aproape exclusiv traficului urban. La o simplă căutare, pe auto.de, unul dintre cele mai mari site-uri de vânzări de automobile din Germania, pentru mașini electrice există deja peste 350 de oferte pentru automobile fabricate până în 2017. De exemplu, un Smart electric ForTwo din 2013 poate fi cumpărat la 54.000 de km cu 7.900 de euro, iar un Renault Zoe din 2016 cu 25.000 de km la bord și o autonomie de 240 de km ajunge să coste 14.000 de euro, comparativ cu un Zoe nou cu autonomie reală de 300 de km care costă 33.400 de euro, din care se scad cei 10.000 de euro acordați de stat. Piața devine mai generoasă dacă vorbim de automobilele hibride. Și ele vor avea un timp un regim mai special în ceea ce privește taxele și au marele avantaj că nu depind de priză oferind o autonomie comparabilă cu cea a autoturismelor clasice. O Toyota Yaris hibridă din 2016, cu 80.000 de km, ajunge să coste 13.000 de euro, față de 17.000 una nouă, iar un Auris hybrid ajunge la 16.000 de euro. Pentru un preț similar se poate cumpăra o Jetta hibridă la 50.000 de km din 2016. Deși sunt nepoluante și au un viitor bun în față, hibridele și electrice second hand nu sunt foarte ofertante dacă ținem seama de bonusul acordat de statul român pentru o achiziție nouă.

Finalul de an nu este cel mai bun moment pentru o achiziție auto, nici nouă, nici second hand. Pentru că nu se știe încă ce se va întâmpla nici cu tichetele Rabla, nici cu noile taxe auto

- 7.900 de euro, prețul unui electric Smart ForTwo second hand

- 16.000 de euro, un hibrid cu 50.000 de km la bord

Capcane

  • Viitoarele taxe

  • Interdicții de circulație

  • Testele RAR

Avantaje

  • Preț scăzut

  • Ofertă mare

  • Raport bun calitate/preț

×
Subiecte în articol: mașina second hand