x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cine se luptă pentru Mașina anului 2020

Cine se luptă pentru Mașina anului 2020

de Cătălin F. Vărzaru    |    30 Oct 2019   •   20:10
Cine se luptă pentru Mașina anului 2020

Sunt 35 de automobile care au intrat în selecția pentru titlul de mașina anului 2020 în Europa. Anul trecut trofeul i-a revenit lui Jaguar I-Peace, o apariție meteorică, pentru că succesul obținut în fața jurnaliștilor strânși la Salonul auto de la Geneva nu s-a regăsit în vânzări. Producția indienilor de la Tata a rămas doar un titlu pentru palmares. Anul acesta competiția este foarte strânsă pentru că electicele sunt mai pe val ca niciodată și în UE a apărut mașina minune a lui Elon Musk.

Electricele reprezintă viitorul industriei auto. Chiar dacă nu e vorba despre o orientare pe termen scurt, mașina electrică devine din ce în ce mai agresiv soluția pentru reducerea rapidă a poluării. În prima etapă va fi vorba despre o hibridizare a unor modele deja existente prin diverse artificii tehnice, însă punctul finale e electrificarea în masă. Așa că este de așteptat ca printre potențialii câștigători să se afle unul dintre concurenții electrici. Din cele 35 de automobile selectate, șase sunt pe baterii:  Audi e-tron, Kia e-Soul, Tesla Model 3, Porsche Taycan, Mercedes EQC și Renault Zoe. Concurența este foarte puternică, dar pentru a fi eligile să intre pe lista scurtă, competitorii trebuie să aibă, ca o condiție eliminatorie, o cotă de vânzări de cel puțin 5.000 de unități la finalul anului 2019. În aceste condiții, intrarea în competiție a lui Audi, Kia, Porsche și Mercedes ar putea ridica mari semne de întrebare dacă nu se recurge la o excepție în privința mașinilor electrice care a fost aplicată și în 2018 atunci când a fost acceptat în cursă electricul de la Jaguar.

Șocul Model 3

Un top al vânzărilor, raportat la primele nouă luni din 2019, indică o poziție dominantă clară pentru Tesla Model 3 cu 17.428 de unități vândute, fiind prima mașină electrică din istorie care se luptă de la egal cu automobilele pe combustie clasică și depășind la numărul de înmatriculări veterani precum Opel Astra, Skoda Octavia sau Toyota Corolla. Tesla Model 3 are și atuul adaptabilității rapide. Recent Tesla a anunțat că va introduce un update prin care performanțele și autonomia lui Model 3 vor crește cu circa 5%. "Ne așteptăm la îmbunătățiri over-the-air prin care puterea va crește pentru Model S, X și 3. Update-ul va sosi în următoarele săptămâni. Ar trebui să fie o creștere de putere de 5% datorită firmware-ului îmbunătățit", a explicat Elon Musk. Update-ul ar urma să îmbunătățească și procesul de încărcare la Superchargerele Tesla. Model 3 are o autonomie de 530 de km în ciclu WLTP de măsurare, un sprint până la 100 de km/h în 3,4 secunde pentru modelul Performance care ajunge să coste în Germania 56.390 de euro, dar pentru 44.390 de euro, Musk livrează varianta standard care are o autonomie de 409 km și un sprint până la 100 de km/h în 5.6 secunde. Ambele versiuni au tracțiune integrală. Renault Zoe este cea de a două electrică care ar putea depăși pragul celo 5.000 de unități, având în vedere că în septembrie avea deja 3.555 de mașini înmatriculate. Spre deosebire de Tesla, Renault oferă o electrică de oraș care în noua variantă ajunge la o autonomie de 390 de km și o putere a motorului de 100 de kW. Ceilalți patru competitori nu au șanse să ating în acest an pragul celor 5.000 de unități vândute. Kia e-Soul este un SUV de clasă mică și un competitor mai direct pentru Zoe din punct de vedere al capabilităților și performanțelor. Șoferii au posibilitatea de a alege între sistemul de rulare cu autonomie mare de 452 de km cu bateria de 64 kWh și sistemul de rulare cu autonomie standard de 277 de km bazat pe bateria de 39.2 kWh. Autonomia pentru distanțe lungi este furnizată de un motor electric de 150 kW (204 CP). Având un cuplu maxim de 395 Nm disponibil de la plecarea de pe loc, e-Soul cu pachetul de baterii de 64 kWh va accelera de la 0 la 100 km/h în doar 7.9 secunde. Pachetul de baterii standard de 39.2 kWh oferă motorului electric o putere eficientă de 100 kW (136 CP). Un încărcător rapid DC este oferit în dotarea standard a ambelor modele, permițând opriri scurte pentru încărcare. Ambele pachete de baterii pot fi reîncărcate de la 20% la 80% în doar 42 de minute la o stație de încărcare rapidă DC de 100 kW. Deocamdată, Kia e-Soul nu este disponibil la vânzare, dar fratele e-Niro se vinde cu 33.000 de euro.

Electrice premium

E-tron este primul SUV pur electric produs de Audi. Puterea maximă de 265 kW este disponibilă timp de 60 de secunde. Motorul electric faţă este amplasat paralel cu puntea, pentru o distribuţie optimă a greutăţii şi generează o putere maximă de 125 kW, la un cuplu de 247 Nm. Motorul din spate este instalat coaxial şi furnizează 140 kW la 314 Nm. Consumul de energie electrică în condiţii mixte este de 23,7 până la 24,1 kWh/100 km. Prețul de pornire pentru România este de 81.500 de euro. Versiunea emblematică Porsche Turbo S a Taycan poate genera un boost de putere de până la 560 kW (761 CP) în combinaţie cu Launch Control, iar Taycan Turbo, până la 500 kW (680 CP). Taycan Turbo S accelerează de la zero la 100 km/h în 2,8 secunde, în timp ce Taycan Turbo sprintează în 3,2 secunde. Turbo S are o autonomie de până la 412 kilometri, iar Turbo, o autonomie de până la 450 de kilometri (conform WLTP pentru fiecare versiune). Viteza maximă a ambelor modele cu tracţiune integrală este de 260 km/h, cu 1 km/h mai puțin însă decât Tesla Model 3 Performance. Prețurile sunt pe măsura performanțelor, de 157.318 euro (Taycan Turbo) şi, respectiv, 190.860 de euro (Taycan Turbo S). Porsche Taycan este primul automobil de serie cu o tensiune a sistemului electric de 800 de volţi, lucru care permite ca, în doar cinci minute, bateria să poată fi reîncărcată folosind curent continuu dintr-o reţea de încărcare de mare putere, pentru o autonomie de până la 100 de kilometri (conform WLTP). Timpul de încărcare de la 5% până la 80% este de 22,5 minute pentru încărcarea în condiţii ideale. Mercedes EQC este un SUV electric cu două motoare electrice care generează în total echivalentul a 408 cai putere, în timp ce acumulatorul de 80 kWh asigură o autonomie oficială de 450 km, dar în ciclu NEDC. Mercedesul electric nu mai este diponibil la precomandă în România, însă prețul de pornire pentru cei care și-au făcut rezervare a fost de 75.000 de euro cu TVA. Modelul intră în competiție cu Tesla Model X sau Jaguar I-Pace și are are o lungime de 4.761 mm, o lățime de 1.884 mm și o înălțime de 1.624, în timp ce ampatamentul ajunge la 2.873 mm.

Bătălia SUV-urilor

SUV-urile domină și anul acesta clasamentul concurentelor. Pe listă figurează, pe lângă cele patru electrice, alte 15 modele : BMW X6, BMW X7, DS3 Crossback, Mazda CX-30, Mercedes-Benz GLB, Mercedes-Benz GLS, Nissan Juke, Range Rover Evoque, Renault Captur, Skoda Kamiq, Ssangyong Korando, Subaru Forester, Toyota RAV4, Volkswagen T-Cross și Ford Puma. După cum se poate observa, există și o prezență "românească" pe lista modelelor care s-au calificat, dar vorbim despre o mașină hibridă care a intrat în fabricație, dar Puma va fi pusă în vânzare abia din luna decembrie a lui 2019. Categoria sedanurilor cuprinde un amalgam de modele care fac în primul rând volum. Pentru titlu au intrat  în competiție BMW Seria 1, Mercedes-Benz CLA, Opel Corsa, Mazda 3, Peugeot 208, Renault Clio, Skoda Scala, Volkswagen Golf, Toyota Corolla și Toyota Camry. Trebuie să ținem cont că Golf, Corsa și Clio sunt primele trei clasate din punct de vedere al numărului de mașini înmatriculate în primele nouă luni din 2019.

Legendele

Între cele 35 de modele selecționate există și patru modele sport coupe: BMW Z4, Ferrari F8 Tributo, Porsche 911 și Toyota GR Supra. Vorbim de niște bijuterii tehnologice, adevărate legende ale motoarelor care au însă șanse mici să obțină un tilu care are în vedere mai multe caracteristici comerciale. Totuși, este de precizat că Ferrari F8 Tributo este cea mai puternică și mai rapidă mașină din competiție dacă nu luăm în calcul boostul lui Taycan.Ferrari atinge 340 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde. Motorul are 710 CP și este va fi cel mai puternic V8 până în prezent. Prețul este de circa 240.000 de euro. “Legenda se întoarce”, au anunțat japonezii vorbind despre noua Toyota Supra GR. Aflată la cea de-a 5-a generație, mașina sport va prelua motorizările fratelui bavarez BMW Z4 cu care se va și lupta pentru titlul de mașina anului. Toytoa GR Supra Active are un motor turbo de doi luitri și  197 CP și atinge suta în 6,5 secunde.

 

- 5%, îmbunățirea autonomiei pentru Tesla 3 doar prin update de soft

- 761 cai putere, vârful de forță al lui Porsche Taycan Turbo S

- 56 de ani are Porsche 911, cel mai longeviv model din competiție

 

 

×