x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto GSi, cea mai sportivă Insignia

GSi, cea mai sportivă Insignia

25 Iul 2017   •   20:55
GSi, cea mai sportivă Insignia

Opel va prezenta la Salonul de la Frankfurt noua Insignia GSi, un sedan sport de 260 cai-putere. Diferenţele între acest model şi unul clasic sunt fundamentale. GSi este construit pe un șasiu FlexRide și are frâne Brembo reglate pe circuitul de viteză de la Nürburgring. Are cu 160 de kg mai puțin decât Insignia OPC 2.8 V6 Turbo cu care a fost comparat şi va avea sub capotă un propulsor de 2 litri turbo cuplat la o cutie de viteze automată cu opt trepte. Dispune de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului, iar aderenţa este asigurată de pneuri Michelin sport de înaltă performanță. Arcurile mai scurte coboară GSi cu 10 milimetri și amortizoarele sport speciale reduc ruliul la minimum. „Noul Insignia este în mod clar mai rapid pe un tur pe Nürburgring-Nordschleife decât mai puternicul Insignia OPC din generația anterioară”, a declarat după teste Volker Strycek, director Autovehicule performanţe & Motorsport al Opel. Primele comenzi pentru GSi vor putea fi făcute în Germania de la mijlocul lunii octombrie.

×
Subiecte în articol: opel insignia