x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Jucării pentru oameni mari. Salonul Auto de la Geneva, pe repede-înainte

Jucării pentru oameni mari. Salonul Auto de la Geneva, pe repede-înainte

de Sebastian S. Eduard    |    05 Mar 2014   •   16:56
Jucării pentru oameni mari. Salonul Auto de la Geneva, pe repede-înainte
Sursa foto: FABRICE COFFRINI/AFP/Mediafax Foto

Pentru iubitorii de patru roţi Paştele pică ceva mai devreme (sau Crăciunul mai târziu), pentru că în aceste zile Salonul Auto de la Geneva şi-a deschis porţile. O trecere cât de cât sumară în revistă a modelelor lansate, a premierelor, este o utopie. Asta dacă nu cumva ai chiar o REVISTA si atunci poţi să dedici fiecărui model măcar un colţişor. Cât despre noi, o să ne limităm la cele câteva secunde, cam cât are la dispoziţie un câştigător de Oscar.

Nissan, de exemplu, pare a alinia la stand nişte maşinuţe ieşite din surprizele de la gumă. Printre ele: Juke Nismo RS, Nissan Juke Facelift şi – preferatul nostru – GT-R Nismo.

La standul VolksWagen prezenţa este mai mult decât consistentă. Scirocco primeşte în sfârşit un facelift care îl face să arate şi mai bine, la fel şi Polo. Mai întâlnim Noul Golf GTE, o versiune plug-in hybrid al foarte popularului model. Iar dacă vreţi să vedeţi ceva cu totul şi cu totul special ar trebui să aruncaţi un ochi la conceptul T-Roc.
Opel ne provoacă la Geneva cu două versiuni ale lui Adam: Adam S şi Adam Rock. Numai că dacă tot am ajuns până aici privirile ne vor fi urgent deturnate de Astra OPC Extreme. 2.0 litri, 300cp, o maşinuţă de stradă derivată din cele de curse – nu vă spunem mai mult.

Evident că BMW nu putea să lipsească de la Salon. Noutăţile de la această ediţie se numesc Seria 4 Gran Coupe, X3 facelift şi Seria 2 Active Tourer. Pam-pam!

Twingo şi Clio RS Edition sunt propunerile făcute de Renault.
Dacă vă era dor de ceva tare şi răcoros, Alfa Romeo vă recomandă 4C Spider, versiunea decapotabilă. Şi pentru că tot eram în însorită Italie nu trebuie pierdut din vedere Abart 696 Biposto – absolut delicios după părerea noastră. A, şi să nu uităm de Panda Cross…

Multe noutăţi şi la Citroen: C1, C1 Swiss & Me Concept, C4 Cactus, C5 Cross Tourer şi Aventure Concept.
Vă aşteptaţi că Hyundai să înceapă să producă avioane? Desigur, nu. Asta pentru că nu aţi văzut (încă) Hyundai Passo Corto, un concept desenat în Italia (aha!) Vestea proastă este că PassoCorto nici nu va intra în producţia e serie, ca şi Intrado. Să revenim, totuşi cu picioarele pe pământ şi să spunem de seria limitată Hyundai Genesis.

Peugeot ne propune chestii mai practice: 108 şi 308 SW. Francezii vin pe cai mari după ce în urmă cu două zile 308 a fost aleasă “Maşina anului în Europa”.
Evident că nu puteam încheia fără a trece în revistă avioanele. Şi sunt câteva: Koenigsegg Agera One:1 şi Koenigsegg One, Ferrari California T, Aston Martin V8 Vantage, Lamborghini Huracan, McLaren…dar deja vorbim de o galaxie foarte, foarte îndepărtată…


×
Subiecte în articol: salonul auto de la geneva