x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Logan II se produce alături de Lada la Togliatti (Rusia)

Logan II se produce alături de Lada la Togliatti (Rusia)

24 Iun 2014   •   17:55
Logan II se produce alături de Lada la Togliatti (Rusia)

Uzina de la Togliatti a constructorului rus Avtovaz (Lada), companie la care grupul francez Renault urmează să preia controlul, a început producţia modelelor Logan II şi Sandero II, a declarat pentru cotidianul francez La Tribune o sursă din interiorul grupului auto francez.

Cele două noi vehicule urmează să fie prezentate în mod oficial la sfârşitul lunii august la salonul auto de la Moscova. Pe piaţa din Rusia aceste modele vor fi vândute sub marca Renault şi nu sub cea românească Dacia.

Decizia grupului francez de a profita de capacităţile de producţie neutilizate de Avtovaz a venit în condiţiile în care uzina Renault din apropiere de Moscova funcţionează deja la capacitate maximă.

Lada, marcă Avtovaz, produce deja la uzina de la Togliatti modelul Largus, un break bazat pe prima generaţie de Logan restilizat şi rebotezat. În plus, Nissan produce din 2012 la aceeaşi uzină modelul său Sylphy.


×