x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum arată cel mai scump BMW

Cum arată cel mai scump BMW

de Tudorel Muşat    |    10 Feb 2023   •   07:40
Cum arată cel mai scump BMW

Cu i7, BMW atinge maximumul în materie de performanță electrică, tehnologie și opulență. Prețul noului electric produs de bavarezi este pe măsură și ajunge la 192.000 de euro într-o variantă de top.

E drept că, pentru acești bani, BMW oferă lucruri nemaivăzute până acum. Uși care se rabatează din cheie, mers înapoi automat cu ocolirea obstacolelor, sală de cinema 8k pentru pasagerii din spate. Și lista de inovații e lungă. Am avut ocazia să văd și să testez pe distanțe scurte noua limuzină electrică a BMW, mai ales sistemele care fac din ea un unicat.

Noul BMW i7 este construit pe cea de a cincea generație a platformei eDrive bazat pe un  sistem de propulsie electric dezvoltat şi construit de la zero de bavarezi. I7 eDrive60 foloseşte două motoare electrice care dezvoltă un total de 544 CP şi un cuplu de 745 Nm. Sprintul până la 100 km/h se face în 4,7 secunde. Sistemul de propulsie electric este diferit față de cel al competiţiei pentru că se bazează pe două motoare electrice sincron care folosesc un rotor cu spire și perii în locul clasicilor magneţi permanenţi. Cum se traduce inovația electrotehnică pentru șoferi? Ei pot selecta pentru prima dată între două moduri de condus - „B", abordare clasică «one pedal feeling» consacrată de la BMW i3, şi „D", care permite mai multe niveluri de regenerare a energiei, inclusiv modul „Adaptiv", care alternează inteligent între coasting şi frânare regenerativă, în funcţie de situaţia din trafic. Utilizarea unor motoare sincron cu o cuplare directă la roată permite un răspuns remarcabil de rapid la orice apăsare a acceleraţiei pentru că avem la dispoziție cei 745 de Nm de la primul moment. Aceasta face posibil un sistem launch control activat prin simpla apăsare simultană a acceleraţiei şi a frânei în modul Sport. Experienţa sportivă este completată printr-un răspuns sonor special creat împreună cu renumitul compozitor de film Hans Zimmer. O vibraţie specifică este transmisă în habitaclu este posibilă prin oscilaţii foarte precise ale rotorului motoarelor sincron care sunt transmise la roţi, respectiv anvelope, suprafața de contact a celor patru roţi să se modifice. În podeaua noului i7, se află o baterie nouă de 101,7-kWh care ar trebui să-i asigure o autonomie WLTP de cel puțin 590 km.

Acumulatorul este și el de generaţia a cincea și foloseşte celule NMC811. Adică nichel, mangan, cobalt în proporţie 8:1:1. Aceasta reprezintă una din cele mai sofisticate chimii de baterie disponibilă în prezent care se remarcă prin conţinut ridicat de nichel, baza pentru o capacitate mare de stocare a energiei raportată la volum şi la masă. Suplimentar, utilizează conţinut redus de cobalt din surse controlate, adică din exploatări care respectă drepturile omului. Una dintre caracteristicele specifice noului acumulator este înălţimea lui redusă care permite montarea pe un sedan, cum este Seria 7.

 

Autonomie de nivel 3

 

Noul BMW Seria 7 duce mai departe acest pachet sofisticat de soluţii de pe modelele anterioare. Direcţia integrală activă cu o bracare maximă a roţilor spate de 3,5 grade reduce diametrul de virare de 0,8 m şi oferă stabilitate la viteze superioare. Suplimentar, roţile spate sunt bracate independent de mişcările volanului, comanda fiind deținută de sistemul inteligent de control al tracţiunii pentru stabilitate mai mare în viraje sau în condiţii de drum cu aderenţă redusă. Funcţia Anti Roll Comfort asigură un răspuns independent stânga-dreapta al sistemului pentru o stabilizare în timpului condusului pe o direcţie dreaptă, la trecerea peste denivelări sau pentru a contracara presiunea aerului creată de un camion care trece în direcţia opusă. i7 oferă și un sistem de condus autonom Level 3. Noul model beneficiază de un pachet de senzori foarte extins care include un radar faţă ultraperformant, cu rază de funcţionare de până la 300 m, cameră video faţă de 8 MP, un pachet de radare laterale şi spate, sistem de ultrasunete pe toate laturile automobilului şi pachetul de patru camere 360 de grade. Senzorul radar faţă este încălzit şi menţinut astfel curat, iar camerele faţă şi spate pot fi curăţate cu un jet de lichid de parbriz cu duze ascunse în interiorul caroseriei. Sistemul are capacitatea de a recunoaşte dacă sunt camerele murdare şi poate recomanda curăţarea acestora.

 

Marșarier automat

 

i7 este capabil să meargă singur înapoi pe o distanță de 200 de metri și să ocolească în siguranţă eventualele obstacole care pot apărea. Reversing Assistant Professional folosește un algoritm SLAM care combină datele de viteză, acceleraţie şi unghi al volanului cu o filmare 360 de grade pentru a salva un traseu şi a defini o serie de repere atunci când şoferul merge înainte cu o viteză de până la 36 km/h. Atunci când Reversing Assistant este activat, automobilul poate merge înapoi pe traseul iniţial şi poate evita obstacole statice nou apărute cu o deviere de 30 cm de la axa traseului. Similar, dar fără posibilitatea de evitare a obiectelor, Maneuver Assistant salvează un traseu de parcare cu faţa pe care îl poate reproduce când şoferul se apropie de orice zonă din traseul parcat. Camerele video pot identifica, în premieră, locuri de parcare după marcajele rutiere. Sistemul poate efectua toate manevrele de parcare - lateral, cu faţa sau cu spatele. Manevrele de parcare vor putea fi controlate din telefon.

 Seria 7 poate afişa în displayul de bord o funcţie AR. Aceasta foloseşte o cameră video suplimentară montată în dreptul oglinzii retrovizoare spre înainte. Pe informaţia filmată de aceasta sunt afişate informaţii de la sistemul de navigaţie - sistemul identifică intersecţiile şi afișează informaţii de informare (de exemplu, săgeţi) peste imaginea filmată în timp real. În cazul în care funcţia de condus semiautonom este activă, utilizatorul are confirmată peste imaginea filmată în timp real traiectoria automobilului pe bandă (cu o bandă verde şi linii verzi sau galbene) şi identificarea automobilelor de pe traiectorie (cu un dreptunghi verde). Ușile dispun de motoare separate și senzori astfel că se pot rabata din cheie dacă nu au un obstacol în drum. Ușa șoferului se închide și prin apăsarea pedalei de frână sau, evident, din clasicele butoane.

 

Climă în funcție de razele soarelui

 

Interiorul lui i7 este confortabil, luxuriant și supertehnologizat. Climatizarea inteligentă poate să ajusteze setările ţinând cont inclusiv de intensitatea şi unghiul radiației solare, dacă aceasta este prea intensă în momentele de răsărit sau apus. Utilizatorul trebuie să selecteze doar climatizarea automată, intensitatea şi temperatura preferată şi sistemul orchestrează automat toate funcţiile, activează automat inclusiv ventilaţia în scaune sau funcţii suplimentare de încălzire. Alături de încălzirea în scaune, sistemului încălzește şi suprafeţele de sprijin de pe uşi şi cotieră şi, în acelaşi timp, foloseşte şase panouri de încălzire convectivă amplasate în fiecare uşă şi sub bord. Pe portierele din spate există mici tablete din care se pot poate regla, printre multe alte, și vreo zece tipuri de masaj sau se poate rabata scaunul în poziția apropiată de fotoliu-pat. Cele locuri din spate au la dispoziție un adevărat cinematograf. Theater Screen are un ecran cu funcţie touch de 31 inchi cu rezoluţie 8K conectat prin SIM-ul utilizatorului la Netflix, YouTube, RedBull TV, F1, Disney+ etc. Experienţa este completată de sistemul de sonorizare Bowers and Wilkins disponibil de acum standard, care dispune de 18 boxe şi are o putere de 655 watt. Suplimentar, sistemul Bowers & Wilkins Diamond Surround foloseşte 36 de boxe pentru o putere de 1.965 watt şi dispune suplimentar de tehnologia 4D cu generatoare de vibraţii pentru toate cele patru scaune.

 

- 240 km/h, viteza maximă

- 34 de minute, încărcarea de la 10 la 80% la 195 kW

-  1.965 watt, puterea instalației de sonorizare


 

Avantaje

 

  • confort la nivel lux

  • tehnologie inteligentă

  • poluare zero

 

Dezavantaje

 

×
Subiecte în articol: BMW pret