x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto România şi Slovacia concurează pentru atragerea unui producător auto chinez

România şi Slovacia concurează pentru atragerea unui producător auto chinez

25 Apr 2018   •   15:35
România şi Slovacia concurează pentru atragerea unui producător auto chinez

Zvonurile privind intrarea celui de-al cincilea producător auto în Slovacia au reapărut săptămâna aceasta, după ce Guvernul de la Bratislava a acordat parcului industrial din Haniska statutul de investiţie strategică, informează site-ul spectator.sme.sk. 

Zhi Dou, un producător de maşini electrice mini, membru al grupului chinez Zhejiang Geely Holding, şi compania germană BMW AG ar putea investi în facilităţi de producţie din Slovacia, anunţă presa din statul est-european. 

Pentru investiţia chineză, Slovacia concurează doar cu România, a informat publicaţia economică Hospodárske Noviny. 

Statul român acordă subvenţii de 50% din valoarea investiţiei, în timp ce Slovacia acordă "doar subvenţii de până la 35%" din valoarea investiţiei, iar decizia finală va fi anunţată în toamnă, susţine presa slovacă. 

La propunerea Ministerului slovac al Economiei, Guvernul de la Bratislava a blocat terenul pentru un posibil investitor în noul parc industrial din Haniska. 

Noua unitate va atrage noi investiţii în estul Slovaciei şi va ajuta la crearea a mii de locuri de muncă, apreciază Ministerul Economiei. 

Informaţiile că BMW ar fi interesat să investească în Slovacia au apărut în presă încă din 2012, dar au fost dezminţite. Acum, grupul german nu a negat informaţiile, susţine Hospodárske Noviny. 

Parcul industrial de 250 de hectare din Haniska va fi una din cele mai mari unităţi de acest tip din Slovacia.

În 2016, Slovacia câştigă o investiţie de 60 de milioane de euro în detrimentul României. Producătorul nipon de echipamente electrice Minebea a anunţat atunci că va investi aproape 60 de milioane de euro în construcţia unei fabrici în estul Slovaciei, unde va crea peste 1.000 de locuri de muncă.

Cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, Slovacia - ţară membră a zonei euro - este cel mai mare producător auto din lume, în termeni de producţie per capita, graţie uzinelor construite în ultimele două decenii de Volkswagen, Kia Motors şi PSA Peugeot Citroen. În 2018, urmează să fie inaugurată şi noua fabrică Jaguar Land Rover, unde va fi produs SUV-ul Discovery. 

Producţia auto este responsabilă pentru 44% din industria Slovaciei, precum şi pentru 35% din exporturile ţării. De asemenea, acest sector asigură un loc de muncă pentru mai mult de 200.000 de angajaţi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: BMW