x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Leul s-a apreciat, joi, în raport cu principalele valute

Leul s-a apreciat, joi, în raport cu principalele valute

de Redacția Jurnalul    |    23 Oct 2025   •   15:15
Leul s-a apreciat, joi, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a apreciat joi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0823 lei, în scădere cu 0,08 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, 5,0831 lei.

De asemenea, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3826 lei, mai puţin cu 0,09 bani (-0,02%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,3835 lei.

Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,4929 lei, în scădere cu 1,25 bani (-0,22%), faţă de 5,5054 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, joi, până la valoarea de 580,0143 lei, de la 572,5594 lei, în şedinţa precedentă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bnr leu valute