x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski critică SUA: Relaxarea sancțiunilor pe petrolul rusesc este o greșeală

Zelenski critică SUA: Relaxarea sancțiunilor pe petrolul rusesc este o greșeală

de Redacția Jurnalul    |    13 Mar 2026   •   21:45
Zelenski critică SUA: Relaxarea sancțiunilor pe petrolul rusesc este o greșeală
Sursa foto: Hepta/ Zelenski acuză SUA că ajută indirect mașinăria de război a Rusieiă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat anunțul venit de la Washington potrivit căruia SUA acordă o derogare de 30 de zile de la sancțiunile impuse petrolului rusesc, pe fondul crizei energetice cauzate de tensiunile din Strâmtoarea Ormuz.

Aflat în vizită la Paris pentru o întâlnire cu președintele Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski a criticat inițiativa Statelor Unite privind sancțiunile asupra petrolului rusesc, avertizând că această măsură ar consolida capacitățile ofensive ale Moscovei și ar afecta inițiativele diplomatice.

„Numai această relaxare din partea Statelor Unite ar putea oferi Rusiei aproximativ 10 miliarde de dolari pentru război. Acest lucru, cu siguranță, nu ajută la pace. Cred că ridicarea sancțiunilor va duce, în orice caz, la o consolidare a poziției Rusiei care cheltuiește banii din vânzările de energie pe arme, iar toți acești bani sunt apoi folosiți împotriva noastră. Prin urmare, ridicarea sancțiunilor doar pentru ca mai multe drone să zboare ulterior spre tine nu este, în opinia mea, decizia corectă”, a spus liderul de la Kiev, citat de Associated Press.

Președintele francez Emmanuel Macron a subliniat însă că majoritatea sancțiunilor îndreptate împotriva Rusiei rămân în vigoare, iar derogarea anunțată de Washington este una limitată și adoptată în circumstanțe excepționale.

Anunțul Statelor Unite a atras o reacție și din Germania. Cancelarul Friedrich Merz a transmis: „Șase membri ai G7 și-au exprimat foarte clar opinia că acesta nu este semnalul corect de transmis. În prezent, există o problemă de preț, dar nu o problemă de aprovizionare. Și, în acest sens, aș dori să știu ce motive suplimentare au determinat guvernul SUA să ia această decizie”.

Statele Unite au autorizat țările să cumpere petrol și produse petroliere rusești sancționate, care sunt în prezent încărcate pe nave aflate pe mare. Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a precizat că măsura a fost luată temporar pentru a „promova stabilitatea piețelor globale de energie” în timpul războiului din Orientul Mijlociu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: zelenski petrol SUA
Parteneri