x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Au demarat procedurile pentru construcția Autostrăzii Târgu Neamț - Ungheni

Au demarat procedurile pentru construcția Autostrăzii Târgu Neamț - Ungheni

07 Mai 2021   •   12:10
Au demarat procedurile pentru construcția Autostrăzii Târgu Neamț - Ungheni

Începe revizuirea Studiului de Fezabilitate și elaborarea proiectelor de autorizare și execuție pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, potrivit Ordiinului Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Contractul a fost semnat cu firma Consitrans SRL în data de 8 aprilie 2021, valoarea fiind de 58.830.448,35 lei fără TVA.

Lungimea estimată a traseului este de 100 de km.

Banii provin din Fonduri Europene Nerambursabile, iar durata de realizare a acestor servicii este de 25 luni, din care 12 luni pentru studiul de fezabilitate, 6 luni pentru realizarea proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), inclusiv verificarea PAC de catre specialiști atestați; 6 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) și a Detaliilor de Execuție, inclusiv verificarea de către verificatori atestați și o lună pentru asistență tehnică pentru cererea de finanțare, asistență tehnică pentru contractarea execuției lucrărilor.

Mediafax

×
Subiecte în articol: CNAIR autostrada ungheni