Tot mai mulți chiriași din România s-au trezit în ipostaza de a fi nevoiți să părăsească locuințele în care stăteau. Asta pentru că există o categorie de apartamente care au fost scoase la vânzare, la un preț redus cu 30%.
Prețurile s-au redus la cele care se află în imobile cu bulină roșie, fiind vulnerabile în caz de cutremur. Doar în Bucureşti sunt peste 400 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, cele mai multe în centrul orașului.
Locuinţele în blocuri cu bulină sunt dorite de persoanele care vor să stea în centru, în clădiri cu arhitectură deosebită şi au bani cash deoarece băncile nu acordă credite pentru locuinţele cu risc seismic.
Totodată, cei care aleg să investească în astfel de proprietăţi trebuie să ia în calcul faptul că vor trebui să contribuie la un moment dat şi la consolidarea blocului.
Potrivit Observatorul, la un apartament de 45 de metri pătraţi va plăti 50 de euro pe metrul pătrat, adică în jur de 2.300 de euro, prin programul Ministerului Dezvolatării. Pentru consolidare este nevoie de acordul proprietarilor care deţin peste jumătate din suprafaţa clădirii.
Doar în Bucureşti sunt aproape 400 de imobile încadrate în risc seismic 1. În ultimii 30 de ani, Primăria a consolidat 26 de imobile, iar în acest an ar putea intra în reparaţii alte 7.