x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 1,5 milioane de turişti au fost vara asta la mare

1,5 milioane de turişti au fost vara asta la mare

de Elena Stan    |    16 Sep 2014   •   19:22
1,5 milioane de turişti au fost vara asta la mare
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
După investiţii masive, sudul Litoralului a înregistrat creşteri de 20%
Numărul turiştilor care au ajuns anul acesta pe litoralul românesc a înregistrat o creştere de circa 4% comparativ cu perioada similară de anul trecut, ajungând la 1,5 milioane de turişti. De asemenea, o creştere a fost înregistrată şi la vânzările pachetelor turistice prin agenţiile de turism. “Anul acesta am înregistrat o creştere de 2% la vânzarea pachetelor turistice pentru litoral. Peste 50% din vânzările prin agenţiile de turism se fac pentru Mamaia şi Năvodari, dar vânzările pentru staţiunile din zona Eforiilor şi Mangalia şi-au reluat trendul de creştere”, a declarat Lucia Morariu, preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). De altfel, din totalul  vânzărilor prin agenţii pe destinaţii interne, litoralul reprezintă circa 79%, iar  celelelate destinaţii reprezintă 21% din vânzări.  

Pentru anul viitor operatorii din turism sunt optimişti. “Aşteptăăm o explozie de turişti anul viitor în Mamaia datorită investiţiilor derulate în această staţiune”, a declarat Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei patronale Mamaia. De asemenea, anul acesta a mers foarte bine cererea pentru all inclusive. “S-a înregistrat o creştere de 25% pentru sistemul all inclusive anul acesta, peste 1.000 de camere de pe litoral oferind acest system. All inclusive nu înseamnă doar cazare şi masă, ci şi locuri de joacă pentru copii, plaje frumos amenajate etc”, spune  Mohamad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din turismul Românesc (FPTR).

Cât a costat un sejur
Valoarea medie a pachetului per turist a fost de 599 de lei pe litoral, în creştere cu 2% faţă de vara 2013, în timp ce valoarea medie a pachetului per turist  în restul destinaţiilor a fost de 621 de lei, în creştere cu 3% faţă de anul trecut. Pe staţiuni, valoarea pachetului mediu per turist a fost de 720 de lei în Mamaia, 567 de lei în Eforie Nord, 499 de lei în Olimp, 486 de lei în Saturn, 481 de lei în Venus, 462 de lei în Jupiter, 449 de lei în Cap Aurora, 426 de lei în Costineşti, 417 lei în Neptun şi de 311 lei în Eforie Sud. Cele mai mari creşteri ale vânzărilor  prin agenţii de turism în anul 2014 faţă de 2013 s-au înregistrat în Costineşti şi Venus, de 25%, urmând Eforie Sud cu o creştere de 20%. Este pentru prima dată în ultimii trei ani când vânzările pentru staţiunile din zona Eforie – Mangalia îşi reiau trendul pozitiv de creştere.

“Staţiunile de pe Litoralul Verde (zona Eforiilor şi a Mangaliei), acelea în care se fac vizibile investiţii în infrastructura locală şi, mai ales, investiţii hoteliere şi în care preţurile sunt sensibil mai mici decât în Mamaia, au început să aibă creşteri de vânzări mai importante şi pot redeveni o destinaţie turistică de forţă”, spune Lucia Morariu.

Program pentru seniori
După succesul vacanţelor în străinătate, reprezentanţii agenţilor de turism se pregătesc să lanseze un program pentru seniori şi la noi din ţară. “Deoarece ponderea persoanelor de vârsta a treia este foarte mare la noi în ţară ne-am gândit să lansăm un program prin care aceştia să poată călători. Programul se adresează persoanelor de peste 52 de ani. Ne-am gândit ca programul să se deruleze în capetele de sezon, respective 5-31 mai şi 10-30 septembrie. Pe lângă cazare şi masă, aceştia vor beneficia şi de una sau două excursii gratuite, precum şi de reduceri la transport. De asemenea, va fi asigurat şi transferul de la gară la hotel”, a explicat Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT.
 

×