Compania Denisson Energy SRL, firmă membră a Antares Group,șiAsociația NGVA Romania au anunţat începerea lucrărilor de construire a primei stații de alimentare cu gaz natural comprimat pentru vehicule (CNG), din seria celor nouă ce urmează a fi realizate în cadrul Proiectului CNG România. Stația va fi amplasată în zona Kika Militari, lângă Autostrada A1 pe sensul de mers Pitești - București, urmând ca restul să fie construite în Bucuresti, Arad, Timișoara, Deva, Pitești, Constanța, Craiova, DrobetaTurnu Severin şi Sibiu, Se estimează că toată reţeau va fi funcţională până la finalul anului 2019, costurile proiectului ridicându-se la 5,2 milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro