x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ASF pune lacătul pe Astra Asigurări

ASF pune lacătul pe Astra Asigurări

de Adrian Stoica    |    26 Aug 2015   •   22:06
ASF pune lacătul pe Astra Asigurări

Agonia companiei Astra Asigurări, controlată de Dan Adamescu, a luat sfârşit miercuri. După mai bine de un an de zile de administrare specială, ASF a ajuns la concluzia că asiguratorul trebuie eliminat după piaţa, el nereuşind în acest interval să se redreseze. În urmă rămân aproape 2 milioane de asiguraţi şi foarte multe întrebări.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, miercuri, închiderea procedurii de administrare specială şi retragera autorizaţiei de funcţionare şi intrarea în insolvenţă a companiei Astra Asigurări. În perioada imediat următoare ASF urmează să se adreseze justiţiei pentru a solicita falimentul. Decizia ASF a fost luată pe baza raportului întocmit de administratorul special al asigurătorului, KPMG, după ce procesul de majorare a capitalului companiei cu 425 milioane lei a eşuat saptămâna trecută. "Astăzi, s-a întâlnit Consiliul ASF şi a analizat situaţia societăţii Astra pe baza unui raport înaintat de KPMG (...) Potrivit concluziilor raportului sunt întrunite cele trei condiţii legale care definesc starea de insolvenţă", a declarat Mişu Negriţoiu în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit raportului, la data de 30 iunie, Astra înregistra o marjă de solvabilitate disponibilă negativă de circa 871 milioane lei, un coeficient de lichiditate de 0,03 şi un necesar de capital de aproximativ 968 de milioane lei.

Fondul de Garantare
Intrarea în faliment a companiei Astra, care până nu demult era cel mai mare asigurator de pe piaţă, va avea efecte greu de intuit acum, chiar dacă preşedintele ASF dă asigurări că cei care au încheiat poliţe de asigurare la această companie vor fi despăgubiţi, în cazul producerii unor eveniment, de către Fondul de Garantare al Asiguraţiilor. În acest moment, Astra are 1,8 milioane de clienţi, acestea având încheiate 2,5 milioane de poliţe. Potrivit preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, Fondul de Garantare gestionează un fond de un miliard de lei şi se estimează că depăgubirile pe care acesta le va plăti în contul Astra se vor ridica la 650 de milioane de lei. Trebuie spun însă că la această sumă s-a ajuns luând în calcul numai despăgubirile acordate în limita plafonului de 450.000 lei/poliţa de asigurare, plafon impus prin legea de funcţionare a Fondului. Pentru despăgubiri ce depăşesc acest plafon, asiguraţii trebuie să meargă în instanţă.


Astra Asigurari se afla pe locul trei in piata asigurarilor din Romania, dupa Allianz-Tiriac si Omniasig VIG, cu venituri de 777,2 milioane lei in 2014. În ceea ce priveşte piaţa de asigurări RCA, Astra se află pe primul loc, acoperind 20% din acest segment. Astra Asigurări este deţinută de The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider (99% din acţiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.


Este posibil ca în următoarea perioadă contribuţiile pentru Fondul de Garantare a Asiguraţilor să crească un pic pentru că acesta trebuie reconstruit, suma existentă în acest moment fiind minimală pentru a face faţă unor asemenea situaţii - Bogdan Andriescu, Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

Plan de redresare scris pe colţul mesei 
Ultimul plan de redresare al companiei Astra depus la ASF zile trecute de Dan Adamescu, prin firma sa Nova Trade, unul din acţionarii majoritari ai asiguratorului, a fost mai degrabă o glumă. Dan Adamescu vroia să-şi salveze cloşca cu puii de aur printr-un plan de restructurare care se întindea pe o pagină şi jumătate. Preşedintele ASF a catalogat acest plan ca fiind o improvizaţie plină de incertitudini şi contradicţii. În esenţă, Dan Adamescu voria să convingă membrii ASF că are banii necesari pentru majorarea capitalului social ( 425 de milioane de lei) , dar pentru a veni cu ei solicita imperios ridicarea administrării speciale.


Astra Asigurări a intrat în procedură de administrare specială în februarie 2014, după ce un control realizat de ASF a descoperit o serie de nergului grave. Capitalul societăţii era mult sub limita de solvabilitate, iar banii asiguraţilor erau folosiţi de Dan Adamescu, patronul companiei, în scopuri persoanale.

Clienții Astra Asigurări așteaptă acum clarificări
În piaţă, Astra era cunoscută ca un asigurător care plătea extrem de greu, dovadă că se află în topul companiilor cu cele mai multe reclamaţii. Odată cu încetarea activităţii, asi guraţii îşi vor primi des pă gu birile şi mai greu. Dacă până acum trebuiau să se adre seze companiei, acum ei sunt nevoiți să apeleze la o in stituţie publică extrem de biro cratică. Oricum acordarea despăgubirilor se va face nu mai după ce instanţa decide falimentul com paniei. Pe de altă parte, Fondul va acorda despă gubi rile doar în urma unor certificate con sta tatoare realizate de experţi, iar instituția nu are aşa ceva, deci este posibil ca aici lucrurile să se complice. Mai este şi pro blema celor care au asigu rări de viaţă sau de case, pe care au fost obligaţi să le încheie când au luat credite. Băncile le vor cere să se îndrepte spre alţi asi gurători mai scumpi.



×
Subiecte în articol: astra asigurari