Rezerva de apă la nivel național este în scădere, pe fondul secetei pronunțate și a consumului mare însă este suficientă pentru persoanele care au acces la sistemul centralizat din sursă de apă de suprafață.
Echipele administrației monitorizează şi gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare. În principalele 40 de lacuri, este disponibil astăzi un volum de apă de 3,35 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,36%, în scădere faţă de perioada precedentă.
Potrivit prognozei hidrologice, debitele Dunării în secţiunea Baziaş vor ajunge până la valoarea de 2.150 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s) şi cu un aport scăzut al debitelor afluente medii lunare în lacurile interioare ale României. Pe toată perioada intervalului de prognoză, pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.
"Estimăm că, la sfârşitul lunii iulie, în cele 40 de principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie, industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, vom menţine un coeficient de umplere de peste 70%. În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de circa 80 (cm) suficientă pentru funcţionarea CNE", transmite Apele Române.
214 localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Ilfov, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa, Dolj şi Bihor funcţionează în regim restricţionat.
Restricţiile au fost impuse în scopul refacerii rezervei, deoarece consumul a crescut foarte mult şi apa din sursă nu mai ajunge să umple rezervoarele de înmagazinare. Aceeaşi situaţie, de creştere a consumului prin utilizarea apei din reţea pentru udarea terenurilor agricole, a condus la instituirea restricţiilor în respectivele județe.
Sistemele de alimentare cu apă centralizate din judeţele Bacău, Neamţ şi Vrancea au sursă de apă subterană din foraje sau drenuri, iar restricţiile sunt determinate de creşterea consumului de apă pentru irigaţii. În 345 de localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj sunt fântâni secate parţial, unde autorităţile locale şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă iau măsuri de transport a necesarului de apă sau măsuri de denisipare/decolmatare a puţuri.
Din cele 80 de secţiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 19 secţiuni s-au înregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor sub aspect cantitativ, în bazinele Someş-Tisa, Banat, Olt şi în special în bazinul hidrografic Siret şi Prut-Bârlad.