x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băneasa devine heliport

Băneasa devine heliport

de Elena Stan    |    12 Feb 2008   •   00:00
Băneasa devine heliport
Sursa foto: Jurnalul foto/

În câţiva ani, Aeroportul Internaţional “Aurel Vlaicu” Băneasa se va transforma în heliport. Această schimbare se va produce din cauza dezvoltării imobiliare din zona aeroportului.

În câţiva ani, Aeroportul Internaţional “Aurel Vlaicu” Băneasa se va transforma în heliport. Această schimbare se va produce din cauza dezvoltării imobiliare din zona aeroportului.

Activitatea Aeroportului Băneasa va fi restrânsă în perioada următoare din cauza dezvoltării imobi­li­a­re din zonă. “În circa cinci-şapte ani Aeroportul Băneasa va fi înghiţit de oraş. Nu este singurul aeroport din lume care se confruntă cu această situaţie. La noi, cam atât va mai dura până ce partea stângă a Drumului Naţional 1 se va dezvolta”, a explicat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. Acesta a mai spus că din cauza imobilelor construite în zonă pe aeroport nu vor mai putea ateriza sau decola aeronave mari.

 

SPECIALIŞTII. De aceeaşi părere sunt şi specialiştii în aviaţia civilă. “Dezvolatrea imobiliară din zona de nord a capitalei va afecta activitatea ambelor aeroporturi, respectiv Otopeni şi Băneasa. În circa 7- 8 ani acestea nu vor mai putea să-şi desfăşoare activitatea ca şi până acum. Cele două aeroporturi nu au o viaţă lungă. De exemplu, la Aeroportul Băneasa avem sisteme de balizaj în curţile oamenilor. Aceasta este o situaţie gravă de încălcare a servituţilor aeronautice (condiţii, restricţii, obligaţii impuse de reglementările naţionale sau internaţionale în interesul siguranţei zborului)”,

ne-a declarat un specia­list în domeniul aeronauticii civile. Chiar dacă nu este pe placul conducerii celor două aeroporturi, situaţia nu poate fi stopată. “Este adevărat că în câţiva ani aeroportul poate fi înghiţit de oraş, însă sunt oraşe unde există aeroport în centru şi funcţionează perfect. Eu sper ca activitatea aeroportului să nu fie restrânsă”, a spus Ştefan Mladin, directorul general al Aeroportului Băneasa.

 

AEROPORT. Conducerea aero­portului a fost luată prin surprindere de declaraţiile ministrului Transporturilor. “Nu ştiu ce să vă spun, deoarece nu am vorbit cu domnul ministru şi nu am mai auzit aşa ceva. Chiar dacă zona se va dezvolta, sperăm ca aeroportul să-şi poată desfăşura activitatea în continuare. E posibil să nu mai poată primi aeronave de o capacitate foarte mare, însă eu cred că este necesar un aeroport în oraş, măcar pentru oamenii de business”, a explicat Mladin. În legătură cu sistemul de balizaj care se află în curţile oamenilor, Mladin ne-a declarat că de vină sunt cei care au construit casele acolo. “Cea mai mare parte a persoanelor care au case în apropierea pistei nu au autorizaţie de con­struc­ţie. Ei sunt de vină, dacă au în curte o parte din sistemul de balizaj”, a explicat Mladin.

 

LEGE. Specialiştii din domeniul aeronauticii sunt de părere că de vină pentru situaţia creată sunt chiar autorităţile, care au omis unele reguli atunci când au reali­zat strategia de dezvoltare a aeroporturilor. “În 1999, în momentul în care auto­ri­tăţile au prezentat strategia de dezvoltare a celor două aeroporturi, le-a scăpat din vedere că te­re­nu­rile din jurul aeroporturilor trebuie să respecte ser­vi­tu­ţile aeronautice. Aceştia au prezentat strategia, au arătat terenurile prietenilor şi le-au şi vândut acestora, astfel încât, atunci când aeroportul urma să se dezvolte, autorităţile au achiziţionat terenul la un preţ cu mult mai mare decât cel pe care l-a plătit proprietarul”, ne-a explicat specialistul.

 

Previziune

“Aeroportul nu se închide de tot. El va rămâne des-chis pentru avioanele private şi aeronave mai mici. Băneasa va deveni un heliport”

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor

 

Investiţii nejustificate

Anul acesta conducerea Aeroportului Băneasa vrea să in­ves­tească circa 15 milioane de euro într-un terminal de plecări şi un hangar. “Vrem să realizăm până în luna septembrie un terminal pentru plecări. Este o investiţie de interes necesar, deoarece în prezent aeroportul este subdimensionat. Fluxul de pasageri desfăşurat de noi acum şi traficul au crescut foarte mult, iar noi avem doar o sală mică. Avem deja un studiu de fezabilitate şi un proiect pentru o construcţie uşoa­ră, modulară, cu schelet metalic. Construcţia estimăm că va dura circa patru luni, însă durează mai mult până obţinem toate autori­za­ţiile şi avizele necesare”, a de­cla­rat Ştefan Mladin, directorul general al Aeroportului Inter­na­ţional Aurel Vlaicu Băneasa.

Specialiştii în domeiul aeronauticii civile susţin că nu sunt justificate noi investiţii în dezvoltarea sau modernizarea Aeroportului “Aurel Vlaicu” din Băneasa. “Toate investiţiile sunt pentru a-şi lua unii dreptul şi pentru a-şi face campanie electorală. În prezent ar fi normal să se mai abţină de la investiţii”, a spus specialistul.

 

elena.stan@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: economic băneasa