Autoritatile romane si bulgare vor realiza o baza de date comuna referitoare la oportunitatile de afaceri in domeniul turismului din zona Giurgiu-Ruse.
IOHANNA ONACA
Oficialitatile romane si bulgare au semnat la sfarsitul saptamanii trecute doua acorduri de colaborare care se inscriu in cadrul proiectului "Dezvoltarea capacitatilor pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului prin intarirea cooperarii transfrontaliere intre Bulgaria si Romania".
Proiectul, finantat cu 100.000 de dolari prin Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite (PNUD), va avea ca rezultat formularea a doua strategii de dezvoltare regionala in domeniul turismului, intre orasele Giurgiu si Ruse, si in ceea ce priveste transportul cu bacul intre localitatile Zimnicea si Svishtov.
OPORTUNITATI. Orasele Giurgiu si Ruse reprezinta deja o zona turistica importanta. In prezent, circa 15.000 de turisti, care calatoresc in croaziere de lux, viziteaza aceste localitati in fiecare an. Cu toate acestea, ei petrec destul de putin timp aici, din cauza informatiilor putine de care dispun obiectivele turistice de interes. Autoritatile din cele doua orase vor realiza o baza de date care sa cuprinda initiativele si oportunitatile de investitii in domeniul turismului. Paginile web cu aceste informatii vor fi accesibile, gratuit, in limbile romana, bulgara si engleza.
DRUM CU BACUL. Acordul de colaborare semnat intre oficialitatile oraselor Zimnicea si Svishtov va avea ca finalitate intocmirea unui studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea unei linii de trecere a Dunarii cu bacul intre cele doua localitati. Se estimeaza ca acest serviciu va scurta cu circa 120 de kilometri rutele de tranzit pe traseul Ungaria-Romania-Bulgaria-Grecia-Turcia.
Citește pe Antena3.ro