x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BERD: Băncile greceşti, risc potenţial

BERD: Băncile greceşti, risc potenţial

07 Mai 2010   •   00:00

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ne avertizează că am putea suferi din cauza băncilor greceşti prezente în ţara noastră.



"Există un risc potenţial în state unde băncile greceşti joacă un rol special - Bulgaria, România, Serbia", a spus Thomas Mirow, preşedintele BERD, într-o conferinţă de presă. "Până acum nu am văzut nici un efect major, subsidiarele greceşti s-au comportat bine", a completat Mirow.

În schimb, Cristian Popa, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), spune că subsidiarele din România nu au probleme financiare, iar dacă vor exista provocări, BNR poate interveni. "Avem instrumente pe care statutul BNR le oferă, ca să acoperim problemele de lichiditate ale băncilor solvabile. (...) Băncile cu capital grecesc sunt toate persoane juridice române, ceea ce ne oferă o tracţiune foarte bună", a declarat ieri Cristian Popa.

El a spus că rata de adecvare a capitalului este mai mare la băncile greceşti decât media de 14% a sistemului bancar românesc.

×
Subiecte în articol: economic